Pulchritudo in oculi aspicientis est

Frumusetea e in ochii celui care priveste. Din oricare parte am incepe sa ne uitam la afirmatia asta, primul lucru care ne izbeste este faptul ca ea reprezinta un binecunoscut si foarte des folosit cliseu. Suntem obisnuiti sa respingem cliseele, tocmai pentru a nu fi catalogati drept "incuiati" sau "limitati" sau dimpotriva a le folosi excesiv din comoditate. Bineinteles ca prezint extremele, oamenii din mijloc, fie ei mediocri sau perfect echilibrati sunt fie neinteresanti fie prea rari ca sa fie luati in discutie. Deci in general ne ferim de clisee sau declamam acest fapt, dar in realitate le cunoastem atat de bine si ne-au intrat atat de bine "in sange", in subconstient, incat actioneaza un mecanism invizibil si care se executa inainte sa putem gandi, cazul tipic de vorbeste gura fara cap si pana sa ne dam seama si sa formulam o idee altfel, ne trezim ca vorbim in clisee. Totusi, ar fi bine de remarcat ca, desi fiecare avem aceleasi cuvinte in formulare, in aceeasi ordine si cu poate chiar cu aceleasi inflexiuni, contextul in care folosim expresiile, insemnatatea pe care o dam cuvintelor in particular si intregului este diferita de la persoana la persoana dupa cum si noi toti suntem diferiti, depinzand de o multitudine de factori, de la cei mai banali, de exemplu faptul ca un ins nu intelege cuvintele si deci le doneaza un sens departat de ceea ce reprezinta de fapt si pana la cele mai complexe, anume ca individul este mult prea profund si analizand prea danc problema, gaseste sensuri nebanuite, dar totusi in cadrul aceleiasi expresii.
Pentru ca am trecut de "sperietura" initiala asociata reactiei instantanee de repros combinat cu dezgust si cu sentimentul de superioritate "Ha eu n-as face asta! Dar vai a folosit un cliseu", cu aceste cliseice idei demontate, deci, putem purcede mai departe sa ne gandim un pic la subiectul expresiei atat de uzitate mai ales in limbaj anglo-saxon. O ultima adaugire ar fi ca fuga de "clisee" este tot atat de mult un cliseu pe cat sunt cele de care se fuge. Acesta este un exemplu clasic de cadere in propria capcana sau de ce ti-e frica nu scapi, dar un om inteligent se va folosi de acest prilej ca, in timp ce concetatenii lui stau mirati si se uita si se intreaba ce sa faca sa zica lumea si despre ei ca sunt "culti" si "elevati" si "high class", omul inteligent, deci, va profita de ocazie si va echilibra exprimarea in modalitatea proprie cu utilizarea "cliseelor" cu sensuri noi si inedite, in limbaj propriu si relationand constient expresia cu lumea interioara, pentru a observa, cu satisfactie de cele mai multe ori, rezultatul. Faptul ca omul inteligent observa rezultatul ii permite si control asupra lui si deci un control mai bun asupra a ceea ce vrea sa arate celorlali, a interactiunii cu acestia. Nu cred ca e indicat sa fie lasat tot timpul frau liber inconstientului fara chingi pentru ca acesta, precum un fox terrier nedresat scapat din lesa intr-o casa plina cu obiecte din portelan, va crea un haloimas de nedescris in fluxul gandirii.
Frumosul, deci. Este una din cele mai spinoase probleme ale filozofiei, care a incurcat si a descurcat multa lume la un moment dat, "frumusetea" este un cuvant foarte des uzitat si ne intrebam daca intelegem ce este cu adevarat. Si numere folosim foarte des, dar asta nu inseamna ca stim ce sunt. Ce sunt numerele? Ati putea spune simboluri care definesc o anumita cantitate. Si eu as raspunde zau? Ce cantitate defineste -5? Sau radical(3)? Ca sa nu vorbesc de i sau de alte concepte mai complexe. In primul rand, tot ceea ce putem spune noi ca remarca subiectiva de forma asta, trebuie sa treaca prin filtrul gandirii. Astfel, daca o culoare produce acelasi stimul pentru toti oamenii de pe pamant(avand lungimea de unde .. cativa nm), senzatia pe care o produce pe retina, perceptia acesteia la nivelul cortexului si mai ales reprezentarea sunt diferite. Cu atat mai mult cu frumusetea, care fiind un concept abstract, e o aglomerare de mai multe notiuni care o intregesc, acestea fiind diferite si aparent imposibil de pus alaturi. Putem considera
"frumoasa" o masina daca iubim masinile, o floare daca iubim florile si asa mai departe. Evident ce e valabil pentru o masina frumoasa nu va fi valabil pentru o floare frumoasa, desi unele caracteristici sunt vaalbile pentru ambele, de exemplu culoarea, pentru ca daca ne place culoarea mov, vom considera ca sta bine si pe floare si pe masina. Poate cel mai bine dintre toti a definit coneptul asta Kant. El spunea ca trebuie sa facem diferenta intre ceea ce gasim agreabil, si care e o judecata exclusiv senzoriala si deci personala, de exemplu "Scaunul e moale" sau "Mancarea e buna" si frumusetea, care denota un obiect care pare sa aiba "forma finalitatii", adica sa fi fost proiectat cu un scop, chiar daca nu se stie care e acesta. Prin scop nu se intelege aici orice lucru proiectat pentru un scop anume, ca atunci si furculita ar fi frumoasa, cat faptul ca a fost proiectat pentru a fi frumos, a avea o forma aproape de divin, de perfectiune.
Dar sa lasam totusi filozofia si sa observam ca tocmai am folosit un cliseu. Am observat ca majoritatea oamenilor din ziua de azi il folosesc pe Kant sa se erijeze in mari cunoscatori si eruditi chiar daca in realitate intersectia intre privirea lor si o carte cu autor ce are in interiorul numelui litera K nu s-a produs inca. Aici ma refer la personalitati publice, care intervievate cu privire la ultima carte citita, tind sa raspunda astfel de ineptii pentru a "da pe spate" audioriul si a sugera subliminal ca ele de fapt sunt merituoase de un loc in Academie. Glumesc, bineinteles, astfel de personaje neputand sugera ceva cu subtilitate nici daca ar avea instructiunile pas cu pas tatuate pe cortex. Nu e numai cazul personalitatilor publice, pentru ca in ziua de astazi, a fi neinteles este o mare onoare si deci atitudinea de superioritate si de "numai ce fac eu/citesc eu/stiu eu" e bun/corect este norma acceptata de comportament.
In ton cu personajele ale caror tendinte elitiste nu le ridica nici macar cu 1 mm deasupra gunoiului in care traiesc si care in fapt este viata lor, unii oameni tind sa interpreteze "zicalele" despre frumusete aiurea. De exemplu, americanii, "tara tuturor posibilitatilor", tara unde visele se implinesc, au dedus ca frumusetea e oricum relativa, intelegand doar atat din teoria lui einstein si neobosindu-si neuronii indesati cu variate chimii si chimicale sa gandeasca putin mai profund. Asadar, expunerea variatelor parti anatomice mai mult sau mai putin tarate fie de vreme sau de alti factori de exemplu aportul caloric "putin exagerat", expresia anumitor senzatii olfactive demne de o cauza mai buna in laboratoarele de anatomie patologica si comportamentul desprins parca din programele cu oamenii preistorici, toate acestea sunt nu numai acceptabile dar sunt chiar norma pentru multi dintre cei ce sunt partasi la "visul american", pentru ca aici vine cheia, NU CONTEAZA. Nu trebuie sa iti fie teama de ceea ce esti, asta esti si cine nu te place pierderea lui. Imnul tuturor persoanelor "neintelese" de pe Pamant care considera ca nu ele au o problema ci 99.9% din populatia Terrei. Aproape orice are o rezolvare pe pamantul asta, doar ca unele cer sacrificii mari si efort de vointa si mai mare. Asa ca daca nu va simtiti in stare nu va ascundeti dupa sloganul asta si sustineti da domnule, sunt un/o fara vointa si imi convine asta. Daca nu iti convine, fa ceva. Daca iti convine, ramai la fel. Nu te minti, nu spune ca ai oase mari cand nu poti intra pe usa decat pe lateral, nu spune ca nu ai nicio problema cand lumea se intreaba pe strada daca nu cumva ai scapat de la circ. Acceptarea nu vine de la cei din jur, acceptarea vine din interior si aceea e, de regula, cel mai greu de gasit. Dezgustul pe care il am fata de persoanele acestea este netarmuit si putin exprimabil prin limbaj normal, dar sa spunem ca am convingerea exogena si si endogena ca e mai bine spus asa, pentru ca nu vreau decat sa transmit idei nu sa conving pe nimeni de nimic.
Am folosit alte 2 clisee, anume sa ma iau de americani si sa specific ca America este tara tuturor posibilitatilor. Sau era. Sau era tara care dadea liber la visare pentru ca tu, ramanand suspendat intre somn si veghe, cu visele inca proaspete in memorie condimentandu-ti fiecare moment al existentei, sa fii multumit, ba chiar sa fii fericit sa crezi ca ti-ai implinit toate dorintele fara sa realizezi ca, de fapt, nu te-ai trezit niciodata, ci doar umbli ca un somnambul, gasind timp in fuga de a satisface visele altora sa te mai gandesti si la ale tale.
Nu putem sa nu vorbim si de frumusetea interioara si sa incercam o forare mai adanca in ceea ce inseamna frumusetea vazuta de un "beholder" si de identitatea acestui beholder, dar asta cu alta ocazie. Pana atunci sa ne aplecam echilibrat, cu scepticism dar si cu mintea deschisa asupra conceptului de frumusete si sa nu uitam ca visarea fara traire si fara faurirea si crearea destinului e 0 si nu se implineste niciodata.