Ignorantia beatitudo est

Ignoranta e o binecuvantare. Sau dupa cum ar zice "Fericirile" Biblice, Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor e imparatia Cerurilor. Asa invatam prin clasa a 7-a la religie, materie importanta, si se dadea chiar lucrare din asa ceva. De ce? Prea des imi pun intrebarea asta. Totusi de ce? Ei bine, pentru ca asta era concluzia cu care copilul trebuie sa ramana, nu-i asa? Nu pune prea multe intrebari, nu te intreba, gresit, pacatos, ca mine "De ce", traieste-ti viata lent, detasat, lasa totul in mainile Domnului, pentru ca daca el ti-a dat o sarcina si uneltele cu care sa o duci la indeplinire, si aici ma refer la viata respectiv ratiune si simtire, tu trebuie sa te duci la el si sa zici vai Doamne atat de proasta si slaba e creatia ta incat stii ce? Fa-mi tu treaba eu ma las complet in mainile tale vai slabul de mine nu merit nici sa ma uit in slava mariei tale ce bine ma simt ca sunt sarac cu duhul. Si merge. Merge de minune. Daca nu ma credeti, nu trebuie decat sa va uitati in jur. Cati din cei pe care ii vedeti isi pun vreo problema? Prea putini. Si cati din cei care isi pun realmente probleme nominalizeaza unele care chiar conteaza? Si mai putini. Ala se uita dupa femei, ala citeste ziarul cu viteza melcului pentru ca in clasele primare era ocupat cu aruncatul cu creta dupa colegi si acum se intreaba de ce merge la lucru intr-un autobuz mizer imputit si toti se uita la el ca la ultimul taran, aia se uita pe geam si nu vede nimic pentru ca a parasit-o iubitul, al 15-lea care a insemnat totul pentru ea la fel ca restul 14 si ceilalti 28 care au fost relatii esuate de-o noapte sau mai bine spus desuete dar sa nu folosim limbaj prea avansat ca nu are sens sa stricam orzul pe gaste. Cei care isi pun probleme nu au unele reale, au unele care au sens doar in lumea lor minora si insignifianta, gen machiajul nu sta bine, fusta are o mica pata incolora dar fata e sigura ca toata lumea se uita fix la ea, un fir de par rebel s-a asezat pe cafeaua de 3 lei facuta in graba, seaca, fara zahar si introdusa intr-o sticla de cola careia i s-au sters insemnele de cate ori a fost spalata cu apa de la robinet plina de calcar viermi si bacterii, mult peste limita admisa. Dar cui ii pasa n-are decat sa se sesizeze, din aceasta categorie nefacand parte lucratorii la apa-canal care datorita venirii noului mileniu au hotarat sa se cheme apa nova, daca apa nu e noua macar ei sa fie, asa de nova precum dacia nova sau supernova care stim cu totii cat de bine merg, aceste minuni ale stiintei moderne. Desi apa se afla pe planeta noastra dinainte de momentul in care primul organism a aparut, apa celor de la apa nova are termen de garantie, adica expira. Nu trebuie sa se puna milenii de existenta cu tehnologia romaneasca. Natura sa creeze orice, ca are romanul cu ce sa il/o strice, doar e plin de resurse.
Cel mai grav este totusi atunci cand cineva care se da inteligent e de fapt ignorant practicant. Nu este doar ignorant, el conduce ignorantii. Acest individ nu numai ca este rege in tara orbilor, el este si imparat in tara prostilor. Si cum nici macar in tara prostilor nu se aleg cei mai destepti pentru conducere... In ultima vreme e o moda sa te dai destept. Esti o pitipoanca- ce trasatura prea des uzitata- sigur citesti kant, esti persoana publica, cu ce apari la televizor? Cu niste cuvinte citite acum 3 minute din dictionar pe care nu stii nici sa le pronunti daramite sa le folosesti in contexte adecvate sau macar pe aproape si cu aere in tine de parca tot personalul academiilor romane franceze si germane la un loc se inchina in fata maretei intelepciuni de care dai dovada, tu acest guru al cunoasterii, detinator al secretului de facut din rahat bici care pocneste si si miroase a levantica. Si mai e bineinteles ea, sau el, egal, care are niste rezultate sclipitoare in tot ceea ce face si pe care toti din jur il/o admira pentru merite care se datoreaza mai degraba circumstantelor, celorlalti idioti din jur si hazardului decat muncii proprii. Acest specimen e mai deosebit, el in fapt este la fel de ignorant ca restul, chiar mai mult, cu singura exceptie ca pentru acesti restul el pare de o maturitate iesita din comun, determinat, darz si foarte destept. Nici vorba! Nestiind sa faca altceva, se contorsioneaza si indeasa in spatele aparentei sigurante, superficialitate, frica si teama de a fi un om comun. Ceea ce, de altfel si este. Pentru ca sa fie un om nu stie, iar "comun" si "banal" definesc tot ceea ce face, desi totul e vopsit in culori pestrite. Daca vopsesti trabantul curcubeu, el ramane, totusi, doar atat, un trabant. Cat despre ceilalti... A lor sa fie imparatia respectiva, ca daca ignoranta e pretul pentru biletul de intrare ma lipsesc de spectacolul asta si fac eu altul, sa nu joace fara concurenta.

Non scholae sed vitae discimus

Sa luam urmatorul caz, foarte frecvent de altfel: Copilul se intoarce de la scoala, cu o nota. Oarecare. Sa presupunem ca nota nu e nici 10 dar nici 4. Ar putea sa fie 7, ar putea sa fie 9, iar diferenta dintre aceste 2 cazuri este una minora. Prima reactie a mamei? Cat ai luat? A doua reactie, cea de dupa aflarea notei, este dar ceilalti cat au mai luat? Cei mai buni din clasa, prietenii copilului, pe scurt acel cerc social al copilului la care mama are acces si care se intampla sa fie si bine supravegheat de aceasta. Uneori nici nu e nevoie de a doua intrebare a mamei, ca odrasla va si sari imediat sa spuna "Dar si.. a luat ca mine". De obicei asta implica, uite ala care invata tot timpul sau care ia numai 10 a luat ca mine. Sunt bun.
Pana aici, nimic deosebit. O familie normala, un copil mediocru "normal", poate peste limita(daca a luat 9) sau de ce nu, sub limita(daca a luat 6) sau poate unul obisnuit sa ia 10 si care a fost suprins in off-side de un exercitiu de un punct de la lucrarea de fizica, materie pe care oricum o detesta oarecum. De dragul discutiei, nu vom considera un copil anume, in niciun caz nu vom lua extremele, nici cat priveste copiii- olimpici, premianti, dar nici cat priveste parintii- dezinteresati complet sau stresanti la capitolul invatat. Am putea combina extremele, discuta efectele, am putea introduce alti factori in ecuatie, privi exceptiile, dar nu asta e scopul. Asta nu e lucrare de medicina in care se fac masuratori de mandibule si nu se trage nicio concluzie, singura care ar putea fi trasa fiind ca toti avem ceva al nostru. Nu e o lucrare "stiintifica" ce in complexitate ei omite faptul ca se bazeaza atat de mult pe statistica incat cu greu mai poate fi considerata stiinta si trece cu vederea puterea contraexemplului.
Se impune aici o paranteza. Se spune ca in matemtaica, fizica sau in orice domeniu daca se poate aduce un contraexemplu care sa vina in contra unei teorii, aceasta e descalificata. De exemplu, in secolele 14-15 oamenii vedeau numai lebede albe si au dedus empiric ca toate lebedele sunt albe. Conform legilor logicii, dca eu va arat o lebada neagra atunci teoria cu "toate" se duce pe apa sambetei, pentru ca am infirmat teoria aratand ca cel putin una din lebede e neagra, deci nu alba. Acest fapt se aplica si in domenii "exacte", precum fizica sau chiar matematica. De exemplu, se stie ca un obiect care cade de la o anumita inaltime ajunge in radical(2gh) secunde, unde g=acceleratia gravitationala si h= inaltimea. Faptul ca timpul acesta nu depinde de greutatea obiectului a fost demonstrat de Galilei intr-un experiment, material de legenda, in care lasase sa cada 2 bile, una mai grea si una mai usoara si ele ajunsesera pe pamant in acelasi timp. Sa analizam propozitia logic. Toate obiectele care cad de la inaltimea h pe planeta Pamant, unde acceleratia gravitationala este g, vor ajunge pe pamant in radical(2gh) secunde. Fals. Flagrant de fals chiar. Calculul nu ia in considerare forta de frecare cu aerul, aerul nu are densitatea constanta, cine nu crede inseamna ca nu a urcat pe munte. De asemenea, in fizica obiectele sunt reprezentate ca puncte materiale, ceea ce nu se aplica sa zicem pentru un om cazand de la inaltimea h. Omul nu este un punct material, omul este o aglomerare de molecule, care sunt o aglomerare de atomi, care sunt o aglomerare de particule subatomice etc. Cum omul cu cat merge mai jos constata ca nu mai poate cuantifica toti parametrii tuturor particulelor, dupa cum spune principiul incertitudinii al lui Heisenberg, la un moment dat renunta la a descrie realitatea realitate si prefera sa simplifice la extrem lucrurile, cu pretul corectitudinii bineinteles. Deci, prin contraexemplu am infirmat o teorie fizica. Bineinteles ca adeptii stiintei au gasit "usa din dos" pentru a scapa de impas, introducand conceptul de eroare. Adica un corp ajunge pe pamant in radical(2gh)+/- ceva, insignifiant, pentru ca greseala e a omului, suntem oameni gresim, si alte scuze. Eu sunt de acord sa descrie lumea in ce termeni doresc, dar sa nu pretinda ca "descriu lumea fizica", pentru ca asta nu fac. Sa-si recunoasca limitele, pe care in mod evident le au. Si de aici, cei care considera ceva "absolut" doar pentru ca e stiintific, "adevarat" doar pentru ca spune stiinta putem conchide fara sa gresim ca sunt adeptii unei izbaviri false, predicatori ai unui curent care conform propriilor standarde e eronat. Lipsa imaginatiei la acesti oameni este ingrijoratoare si nu pentru ca m-ar deranja pe mine, ci pentru ca cele mai importante inventii au aparut gratie imaginatiei unuia sau altuia. Si atunci, daca oamenilor de stiinta le lipseste acest fundamental instrument, "cercetarea" va deveni un text stereotip care nu aduce nimic nou cu adevarat. Si intr-adevar, asa se si intampla. In goana dupa titluri academice, care cer publicatii si articole stintifice numeroase, descoperirea adevarata e lasata pe un loc secundar, iar stereotipia e la ea acasa.
Concluzia acestor divagatii este ca departe de a avea pretentia de o "rigoare stiintifica" in articolul meu, eu fac apel la ceea ce unii ar numi observatie empirica, eu o numesc observatie intuitiva. Cunoasterea pe care o prezint si care bineinteles poate fi oricand contrazisa, dupa cum am aratat mai sus, este mai degraba de domeniul alchimiei, de domeniul "simtitului" si explorarii tenebrosului spatiu al sufletului uman. Este daca vreti, ceea cum cred eu ca ar trebui sa se predea in universitate, aceasta trebuind sa reprezinte in mod normal o adunare de maestri si discipoli si nu ceea ce este acum, o adunatura de obositi si dezinteresati. Repet, nu are nota absolutizanta, nu cad in capcana declamarii in stil latrans, gol si absurd, exista deci si exceptii pe care am avut norocul si onoarea sa le cunosc chiar indeaproape, chiar sa le am alaturi.
Dar sa lasam pe alta data paranteza, pentru ca discutam de mama si copilul cu nota primita. Ce trebuia scs in evidenta, e ca aici nu facem o statistica, nu elaboram concepte stiintifice si facem un studiu. Aici observam si gandim, rar concept, avand in vedere ca toata lumea e ahtiata dupa concluzii. Deci, un copil mediocru o mama mediocra dar interesata. Ce ii spune ea copilului de obicei? Nu conteaza ce spun ceilalti, nu conteaza notele celorlalti si nu conteaza nici notele, conteaza sa fii multumit si sa stii. Dupa cum spune si titlul articolului, nu inveti pentru scoala= note, inveti pentru viata. Si totusi de ce primul impuls este sa il intrebe ce nota a luat, daca ea nu conteaza si apoi sa il intrebe ce note au luat ceilalti? Si aici ajungem la o directie a comportamentului uman care capata intr-o oarecare masura rang de axioma. Nu e vorba de nimic altceva decat de observatie si de gandire logica. Nu exista "nu imi pasa ce zic ceilalti". Nu exista "omul invizibil" si nu isi doreste nimeni cu adevarat sa fie lasat de toti in pace. Noi oamenii suntem ceea ce suntem datorita si in comparatie cu ceilalti. Nu avem "inteligenta absoluta", avem inteligenta relativa. Daca nu ar fi alti semeni, cu cine sa ne comparam? Suntem mai inteligenti decat o furnica, minunat. Suntem mai inteligenti decat o piatra neinsufletita. SAu suntem mai frumosi, mai sociabili mai generosi mai.. Nu putem sa ne exprimam "sunt inteligent" punct. Pentru ca inteligenta e o calitate relativa, ce se observa in comparatie cu ceva. De aceea noele la scoala, de aceea notele la examene, notarile, observatiile, etc. Pentru ca tot ce facem aici in viata asta inseamna competitie, comparatie, relativitate dupa cum spunea batranul Einstein. Chiar si copilul instinctual vrea sa afle ce au facutcolegi lui, grupati pe categorii- mai buni mai slabi, la fel, si nu doreste sa stie ce au facut toti din aceste categorii cat reprezentanti lor mai de seama de care ii pasa. E un instinct natural cel de comparare si el nu trebuie inhibat. Pe de alta parte, nu trebuie nici acesta absolutizat, pentru ca tot asa cum nu exista o fizica absoluta nu exista nici un concurs absolut, care sa ia in calcul toate variabilele necesare stabilirii unui clasament corect 100%. Suntem oameni, gresim. O scuza foarte pertinenta, dar totusi o scuza. Sa insemne oare ca suntem condamnati la o viata in greseli constante? Poate. Sa insemne, oare, ca incercam sa cunoastem lucruri care ne depasesc capacitatea de intelegere, anume arhicercetata natura din care stim atatea dar nimic inchegat?
Un lucru e cert, invatam pentru viata. Dar ce invatam? Invatam ca in visare si in imaginatie nu gresim, ele doar sunt. La asta ne pricepem, asta nu gresim. Nu e cazul sa se absolutizeze si observatia asta si sa se ajunga la vieti intregi petrecute in visare, dar pe de alta parte nici neglijarea ei nu pare un lucru inteligent. Si pentru momentele in care nu ne permitem luxul, Samuel Beckett ramane peren "Ever tried. Ever failed. No matter. Try again. Fail again. Fail better."

Abyssus Abyssum Invocat.. De ce?

Neprevazutul si nesiguranta definesc o parte din ceea ce inseamna conditia umana. In fond noi suntem pusi aici, fara voia noastra, fara a sti cu adevarat unde e de fapt "aici", care e rolul nostru in marea schema a lucrurilor, pe care o intuim, dar nu o cunoastem cu adevarat si aparent fara prea mare control asupra duratei pe care o petrecem in viata.
La o privire superficiala, s-ar parea ca o ducem totusi bine, in sensul ca nu suntem singuri, mai sunt si altii "de-ai nostri" implicati in aceeasi poveste ciudata si printr-un mecanism foarte interesant al caracterului uman, totul se cristalizeaza si orice rau devine suportabil prin implicarea altora, de parca in creierul omului se produce o impartire a povarei asupra tuturor celor ce o impartasesc, cu cat mai multi cu atat mai bine. De ce o ducem bine? Pai suntem multi care impartim aceeasi "problema" si o data intrati in lume fiecare are un rol parca bine determinat. Suntem "animale sociale", inaintasii nostri au facut in asa fel incat noi sa avem poduri si case si sa fim protejati si sa nu ne lipseasca nimic si sa traversam prin viata cu macar putina "demnitate umana". Ceea ce explicam inainte din pacate e doar "cu titlu de prezentare". De asta incearca unii sa ne convinga ca vom avea parte in viata, atata timp cat ei au puterea si se pot asigura ca lucreaza spre "binele nostru". Al cui? Al tuturor, bineinteles.
Stim din experienta ca grupurile de oameni functioneaza cel mai bine cu un lider competent, facut pentru treaba asta, care sa organizeze grupul si sa se ocupe pe cat posibil de ordine si delegarea sarcinilor. Cu cat grupul devine mai mare insa, sarcina liderului devine progresiv mai grea si trebuie sa delege din sarcinile sale de sef unor sefi mai mici, care au la randul lor in subordine alti sefi si tot asa pana la atingerea unui numar suficient de mic de oameni in subordinea unuia singur. Teoretic, suna excelent. Practic, intervine problema tipic omeneasca, unii ar zice romaneasca, dar nu numai, denumita "coruptia". Pe scurt, cineva din lantul asta vrea ceva mai multa putere, prin metode mai mult sau mai putin subversive. Si asta la orice nivel. Cei de la baza piramidei vor putere in general la acelasi nivel cu cei de la varf. Suprinzator, nivelul de dorinta de putere e cam acelasi, in medie, pentru oricare om din piramida. De ce? Pentru ca toti, indiferent de functii si responsabilitati, sunt oameni si se supun deci acelorasi reguli si chemari interioare. Omul are raul innascut in fiinta sa. Ne uitam la copiii mici si observam ca instinctual ei vor reactiona agresiv, deci "rau" cand lucrurile nu sunt indeplinite pe placul lor. Raul acesta e nediscriminatoriu si nu tine cont neaparat de persoana careia ii e adresat, tinand in principal de satisfacerea sau nu a unei nevoi.
Si atunci de unde pana unde "Hell breeds hell"? Pe masura ce avansam in viata, devenim din ce in ce mai infranati de regulile, nescrise sau scrise, pe care trebuie sa le respectam pentru privilegiul de a face parte din aceasta mare piramida, privilegiu necerut de altfel si de multe ori resimtit ca un nesimtit sacrilegiu, dar asta conteaza prea putin pentru ca in piramida individul si nevoile sale conteaza destul de putin. O fapta negativa din partea altui om atrage dupa sine o imediata si foarte intensa dorinta de razbunare si s-a incetatenit de multa vreme incoace conceptul ca razbunarea ar "izbavi", ar "mantui" raul facut inainte. E usor de dedus de aici ce fenom escalant se poate declansa, pentru ca razbunarea e perceputa ca un atac al persoanei 2 asupra persoanei 1, act care cere represalii imediate si foarte rar se pune problema rationalizarii, acceptarii primei razbunari drept un fapt "meritat", fiecare om lezat, chiar daca el insusi l-a lezat anterior pe atacator, doreste sa se razbune, indiferent de repercusiuni si circumstante.
Unde vreau sa ajung? Foarte frecvent motivarea unor actiuni stupide si iresponsabile o reprezinta prostia sau nestiinta. Ele nu sunt argumente. Astea sunt argumentele unor oameni iresponsabili si prosti, din pacate prea multi in ziua de astazi. Am fost inzestrati cu inteligenta si am fost inzestrati cu abilitatea de a cunoaste si de a face conexiuni iar nefolosirea acestor facultati e o chestie de optiune personala, dar nu da dreptul celui care alege sa nu le foloseasca la a utiliza aceasta optiune personala pentru a-si motiva faptele. "Nu stiam ca se va ajunge aici", nu trebuia sa stii dinainte, puteai sa te gandesti insa. Nu te-ai gandit, ghinion, o data ce raul a fost facut constatam un comportament de tip strut sau gandac speriat care fuge cat il tin picioarele cand se aprinde o lumina puternica. Asa ca data viitoare cand cineva va motiveaza o prostie prin nestiinta sau chiar prin prostie, nu iertati asta doar pentru ca cineva v-o spune cu candoarea unui copil inocent, pentru ca atat copilul cat mai ales adultul care spune asa ceva e cel mai frecvent foarte, foarte constient de ceea ce a facut si ar fi putut fi si inainte.
De ce The Art of Not Knowing? Pentru ca ceea ce fac eu cel mai bine, fac la rangul de arta. Pentru ca noi oamenii ne specializam in a nu sti, toata viata ni se desfasoara in jurul unor nebuloase si intrebari fara de raspuns si pentru ca ceea ce "stim" de fapt nu stim, orice credem ca stim naste alte intrebari sau ar trebui sa nasca intrebari, la care in final e imposibil de raspuns. Date fiind aceste fapte, eu am ales sa fac arta din a nu sti, din a-mi pune intrebari la care sa nu stiu si sa n-am sansa a raspunde si din a condamna pe cei ce renunta la a incerca sa stie.

Dr. W