Optimum est pati quod emendare non possis... et quod necessarius aut magnus est!

Este bine sa induri ceea ce nu poti schimba, spune filozoful stoic-sclav Seneca, in ale sale Invataturi morale. Am adaugat de la mine in continuarea citatului "si ceea ce este necesar sau important", pentru ca desi filozofia stoica se poate spune ca a reusit sa sparga barierele sociale, avand adepti atat in patura de jos(sclavi) cat si in patura de sus- imparati, Marcus Aurelius, continutul ei mi se pare impracticabil si relativ putin potrivit lumii moderne pentru cineva care doreste sa o infrunte si sa se bucure de provocarile ei.

Altfel, ea este destul de raspandita si astazi, dar nu in forma scrisa, ci mai mult preluata pe veritcala, de la parinti la copii, mai ales in mediul rural sau in societatile unde credinta ocupa locul central si lumea indura orice asprime cu stoicism, refuzand cu obstinatie, de fapt nici macar indraznind, neinchipuindu-si macar ca au puterea sa isi puna intrebari si ca acele intrebari le-ar putea releva alta realitate sau "deschide ochii" in vreun fel. De aceea am simtit ca o completare se impune, aratnd pe de o parte ca uneori sunt de parere ca filozofia stoica are o oarecare substanta si se preteaza aplicarii, dar pe de alta parte o nuantare se impune si este chiar neecsara pentru oricine nu vrea sa cada in extrema, devenind nici maimult nici mai putin un mediocru care trebuie sa isi indure viata, nu sa o traiasca, pentru care aceasta nu are nimic miraculos in ea, nimic fantastic, nimic poetic, in alte cuvinte, nu are niciun fel de sclipire divina,
putandu-ne intreba, fara teama de a gresi, care este scopul vietii sale? Un astfel de personaj nu va sti sa raspunda dar da spune ca nu conteaza, pentru ca el trebuie sa indure ceea ce nu poate schimba, adica printre altele faptul ca s-a nascut. Sa avem, deci, moderatie in ceea ce spunem si sa cautam nuante ca sa nu cadem in capcanele limbajului si sa ni se para la un moment dat ca nu mai intelegem de ce am spus ceva sau ce am vrut sa spunem. Poate ca lui Seneca i se parea normal sa priveasca astfel viata, auspiciile acesteia neffind grozave pentru el, dar de aici si pana la adoptarea parerii lui drept o constatare foarte adevarata, valabila si necesara despre viata e cale lunga.

Daca trebuie sa suportam ceea ce este necesar sau ceea ce este important, este, de asemenea, discutabil. Ca sa nu inaintez excesiv in subiect, pot spune ca avem libertatea sa alegem orice in viata, mai ales in zilele noastre, dar o data trecuti de varsta liceului responsabilitatea alegerilor ne apartine, individual. Nu mai exista nimeni raspunzator pentru faptele si optiunile noastre si ele, uneori mai presus de personalitate, arata si fac ceea ce suntem. Asadar cand ma refer ca trebuie sa induram ceea ce este "necesar" si ceea ce este "important", ma refer la necesar vietii, lucrurile pe care trebuie sa le suportam si care se constituie in tributul platit faptului ca traim si la important pentru noi, adica ceea ce decurge din alegerile noastre si care nu e totdeauna placut, uneori trebuie suportat. Trebuie suportat, insa, cu convingerea ferma si cu increderea in valoarea alegerii facute. Este un punct esential si fara de care nimic nu are sens.

Deplasandu-ne incet spre sfera concretului, am sa relev o circumstanta in care as putea spune ca se aplica vorbele ilustrului stoic, poate nu in proportie de 100%, dar relevanta exista. Am evitat sa scriu imediat dupa eveniment pentru ca sa nu fie considerata o opinie negandita si insuficient rumegata si evit sa transform colectia de eseuri publicata pe un anume site(se intampla sa gazduiasca bloguri, dar putea sa gazduiasca si anunturi auto daca il consideram demn de atentie) intr-un "blog" get-beget in care lumea scrie mai ales despre ce a facut azi sau ieri si defuleaza intr-un fel sau altul, de multe ori agramat, cu exceptiile de rigoare. Nu ader la aceasta mentalitate si evit, deci, sa povestesc despre intamplari sau situatii fara o opinie bine fondata si fara ca ee sa fie relevante in ilustrarea unei idei.

Dupa cum lumea maimult sau mai putin bucurestenizata stie, intre 17 si 21 iunire s-a desfasurat la Romexpo, spre deosebire de ediitle anterioare, targul de carte Bookfest. Schimbarea locatiei(din incinta Teatrului National intr-o hala similara hangarelor din aeroporturi) promitea marea cu sarea si organizatorii evenimentului(mai ales Gabriel Liiceanu, acest pseudofilozof roman) anuntau cu surle si trambite extraordinara ocazie pe care o avem. In ziua de sambata, pe dupa-amiaza, hangarul gazduia multa lume, dar nu excesiv de multa, astfel incat iluzia aerului respirabil incanta vizitatorul dornic sa se umple de carti. Intrarea pe poarta principala era blocata de 2 turnuri de birouri in constructie ce vor flanca dupa terminare, precum 2 turnuri de aparare poarta de intrare in complexul Romexpo. Inutil, penibil si arhitectonic cel putin indecent. Oare nu ne-am maturizat dincolo de cladirile de sticla? Sau nu noi, arhitectii. Nu exista cineva care sa proiecteze altceva? Mai ales in sfera cladirilor de birouri. Am inteles, aveti fantezii kitchoase cu bibelouri de sticla. Foarte bine, pastrati-va gusturile acasa, iar afara proiectati asa cum ar fi trebuit sa fiti educati in facultate. Dar cum ati fost educati? Pai daca aruncam o privire spre sediul Ordinului Arhitectilor din Romania de langa Biblioteca Centrala Universitara. Peste o cladire veche demolata, fatada fiind unicul element ramas, s-a construit o monstruozitate de- ce altceva, sticla, creand un complex jignitor pentru ochi. Compozitional, ca sa ma exprim in termenii lor, nu este deloc echilibrat, contrastul fiind mult prea mare si inteleg poate ca doreau sa dea impresia ca imbina armonios trecutul cu viitorul, vechiul cu modernul, dar au esuat mizerabil din lipsa coerentei viziunii artistice. Lucruri evident SF pentru oamenii car elucreaza acolo si care ne-au daruit cu multa dragoste orase pline de contructii paralelipipedice din beton, inspide si in mare parte incolore, care fac si acum ca multe cartiere din Romania sa arate ca un fel de anexe grosolane de fabrici, in care cineva a incercat sa inghesuie cat mai mult spatiile de locuit pentru muncitori. Astia sunt arhitectii pe care ii meritam. Jignitor!

Dincolo de poarta, lucrurile nu aveau cum sa devina mai luminoase. Bookfest nu se tinea in pavilionul central ca targul Gaudeamus din noiembrie, ci, dupa cum spuneam, intr-un hangar lateral. O data traversata curtea cu soarele dogorind intens, ce sa vezi? Cititorul avid sau pur si simplu snobul este intampinat de ... Ceea ce merita romanii. Anume mici si bere! Intr-adevar, in fata pavilionului existau gratare care sfaraiau de zor si umpleau tot aerul cu mirosul si fumul specific care era imposibil de ocolit si abia astepta sa se impregneze in par si haine. Nu spun ca nu era necesar sa existe locatii in care sa se poata cumpara bauturi, ideal nu alcoolice, pentru ca nu cred ca vreun vin rafinat ar fi fost adus in acest decor demn de o serbare campeneasca si daca nu exista alcool rafinat la o manifestare culturala, atunci unde altundeva? Nu spun ca nu erau necesare si locatii menite sa vanda gustari, dar nu asa. Cei care doresc mici si bere si vor si sa "citeasca" sunt rugati sa s eprezinte la cel mai apropiat chiosc sa cumpere Libertatea, Click si Cancan care sunt mult mai interesante decat aberatiile alea "numai cu scris" si fara poze cu femei nud, nu-i asa?

Nu spun nici ca nu exista cititori carora chiar sa le placa micii si berea. Dar acestia ar fi avut discernamant si nu si-ar fi dorit asta la Bookfest, pentru ca cine merge la o astfel de manifestare merge cu gandul sa cumpere carti si atat. Penibil. In plus, la mese erau foarte multi oameni si ar fi fost mai multi daca s-ar fi suplimentat locurile, ajungand la un moment dat sa depaseasca numarul celor ce se aflau inauntru.

In interior, instalatia de "aer conditionat", marea absenta a editiilor trecute si starul acestei editii era depasita complet de numarul celor prezenti, care reprezentau un sfert din numarul oamenilor care ar fi putut sa umple hangarul. Si ca tot veni vorba de hangar, inteleg ca Romexpo "nu are bani", dar cineva totusi ar trebui sa se ocupe de aspectul halelor, pentru ca igrasia de pe pereti si starea de degradare in care se aflau lucrurile din interior mohora mult aspectul intregii procesiuni. Titlurile care se gaseau erau in marea lor majoritate irelevante, iar preturile erau doar uneori mai mici, in marea lor majoritate erau egale sau mai mari(!) decat cele postate pe internet. Smecheria romaneasca isi spune cuvantul chiar si in acest caz, schema cu "scrie un pret absurd, taie-l si scrie al pret absurd dar mai mic ca-l fraieresti" functionand ca prin minune. O cunostiinta de-ale mele s-a dus "inarmata" cu o foaie pe care scosese preturile cartilor de pe internet si in afara de un caz sau doua, reducerile s-au dovdit a fi speriate de aerul conditionat razlet pe alocuri si au fugit la un mic si la o baie in lacul Herastrau. Editura cu cele mai bune oferte si cele mai mari cozi(singura cu cozi?) a fost Humanitas. Oare de ce? Va las sa va inchipuiti.

In rest, multe edituri obscure dar fara nimic de spus, carti lipsite de valoare, carti valoroase in stare jalnica, unii oameni destepti, unele carti care cu adevarat meritau luate in seama, camere de luat vederi, politica, Mircea Cartarescu semnand carti si alte imagini ce raman mai bine nespuse, printre altele un grup de muncitori injurand de mama focului langa un camion la una din iesirile din hangar. Apropo de Cartarescu, acest "erou al postmodernismului", care sustinea ca unul din dezideratele respectivului curent este ca opera arta sa devina bun de consum. Din pacate, asta se si intampla! Insa arta nu a fost si nici nu ar trebui sa devina un bun de consum. Nu spun ca ea trebuie sa ramana "inchisa" si necunoscuta, dar trebuie sa nu "coboare in strada" cum striga sloganurile de pa tarabele cu carti din zona Universitate in Bucuresti. Ea nu trebuie sa se vulgarizeze ca in "trainspotting" sau sa intre in sfera porno ca sa se faca placuta oamenilor. Poate sa faca si asta dar atunci imi permit sa ma intreb, mai e arta? Mai e in contextul creatiei ei de catre cineva, dar arta ar trebui sa presupuna nu efortul acesteia de a se face inteleasa de oricine si sa-l transforme intr-un interesat pasiv ci dimpotriva! Ea trebuie sa incite prin misterul ei si sa fie cautata si patrunsa de interesatii in mod activ, care sunt dispusi sa sacrifice timp, energie si resurse pentru a se putea bucura de ea. Arta inseamna sentimente inaltatoare. Ori, atunci cand cartea ta se chinuie sa fie cat mai revoltatoare posibil si sa nu ofere nimic inaltator, sa nu ofere vreo idee mai deosebita, atunci mai faci arta? In acest caz, faci colectie de pasivi. Si mai rau e ca mai si construiesti alti pasivi. Si ei la randul lor isi vor "educa" odraslele in spiritul acesta si asa mai departe ad infinitum pana cineva se hotaraste sa sparga cercul vicios.

Cu toate ca intr-o societate "de consum" cum e descrisa aceasta a noastra, gandurile si pozitiile idealiste par a nu-si gasi locul, eu tind sa cred ca macar cei care aua juns pana aici cu lectura nu se opresc si nu se multumesc cu stadiul de pasivitate, ci se implica activ, gandesc si simt la un nivel mai inalt, acestia fiind cei care vor revolutiona candva, ceva. Poate doar o idee. Dar o atare realizare va fi mult mai importanta decat o asistare pasiva combinata cu o saracie lucie spirituala.

Quousque tandem abutere, Catilina, patientia nostra?

"Pana cand ai de gand, Catilina, sa abuzezi de a noastra rabdare?" Rostea Cicero in anul 63 inainte de Christos in fata membrilor senatului roman(adunati in Templul lui Jupiter din motive de securitate), incepand o serie de discursuri care pana in ziua de astazi au dat tonul retoricii virulente impotriva unui adversar ce trebuie imediat si fara drept de apel nimicit in fata unui auditoriu cu pretentii inalte. Cicero denunta un complot pus la cale de respectivul Catilina impotriva Republicii Romane. Celebra sa declaratie continua astfel "quamdiu etiam furor iste tuus nos eludet? quem ad finem sese effrenata iactabit audacia?"- "Pana cand isi va mai bate joc de noi nebunia aceasta a ta? Pentru ce scop se va etala insolenta ta nerusinata?", formand un crescendo luat pana in zilele noastre drept cel mai bun exemplu de emfaza si captare a atentiei publicului la inceputul unui discurs ex abrupto.

Nu am de gand sa denunt nicio tradare in eseul meu, ci doresc sa prezint o parere asupra a ceea ce inseamna acumularea de cunostiinte in scoli/licee si ma voi opri aici din motive de spatiu si timp. In clasa a 9-a, profesoara de limba si literatura romana(titlu pompos, prezentare execrabila din pacate, dar nu ma mira diferenta dintre aparenta si esenta) ne spunea ca noi din liceu trebuie sa plecam cu bagaje de cultura generala si ca este la latitudinea fiecaruia daca doreste sa ia cu sine o plasuta mica sau valize pline. Materia pe care o preda era, probabil, dintre cele mai importante materii care sa conduca si sa deschida ochii elevilor catre lumea literaturii, lumea cartilor, a valorilor culturale si a unei intelegeri superioare pe toate planurile a lumii in care traieste fiecare. Alaturi de alte materii, precum istorie sau filozofie, era si una dintre cele mai ignorate, pe alocuri hulite si considerate "neinteresante" materii. Cu tot respectul acordat scopurilor ei nobile, merita mentionat ca vina nu le apartine in totalitate elevilor. Bineinteles ca ei ar fi trebuit sa fie deprinsi cu cititul de mici, asa cuma r fi trebuit deprinsi si cu gramatica sau cu bunul-simt sau cu ingrijirea si igiena personala, dar asta nu-i impiedica sa mearga flagrant impotriva principiilor sus-mentionate. Limba si literatura romana ca obiect de studiu trebuie sa-si verse intreg potentialul si sa faca tot posibilul ca elevii sa incheie studiile liceale cu dorinta de a citi cate ceva, mai ales in zilele noastre cand literatura s-a "vulgarizat" in multe parti si dansa, exista romane pentru fiecare si oferta este suficient de variata incat sa acopere toate gusturile, mai ales teribilismul si rebeliunea adolescentina.

Cum va explicati vanzarile exceptionale de care se bucura cartile in tarile "civilizate"? Acolo oamenii sunt deprinsi cu cititul nu ca activitate intelectuala neaparat, pentru ca nu citesc Wittgenstein sau Platon, ci ca modalitate de relaxare in mijloacele de transport, ca alternativa a televizorului sau pur si simplu ca metoda de coeziune sociala(apartenenta la "book clubs"). Aristocratia a constatat, o data cu industrializarea de dupa 1850 ca a mentine masele sociale in ordine, mai ales cea de mijloc care incepea sa fie majoritara, este nevoie de o literatura ca alternativa pentru toata lumea. In Romania, insa, literatura nu ocupa aceste functii. A ramas ideea comunista ca oamenii de litere sunt niste obscuri, elitisti, incuiati intr-un "turn de fildes" si care nu au legatura cu "poporul", functionand cel mult ca niste cantautori care sa-l proslaveasca pe acesta si pe toti reprezentantii sai. Cei care citesc din liceele de astazi, mult prea putini, fac parte intr-adevar din acea elita si cel mai adesea nu se limiteaza la literatura de duzina, ci au curajul sa atace Dostoievski sau Umberto Eco.

Sa vedem, totusi, metodica de predare. Dupa un prim an in care elevul nu intelege ce face, ba concepe o revista, ba primeste lucrare din gramatica pe care nu o mai reluase, ba lucreaza "Mara", ba "Romeo si Julieta", incep anii de studiu propriu-zis, adica al doilea si al treilea, in care dezvolta conceptele artei narative, dramatice si lirice. In ultimul an, materia este din nou un mare haloimas, mai ales ca "nu trebuie pentru Bacalaureat", asa ca mai nimeni nu se oboseste sa vada despre ce este vorba. Predarea efectiva se bazeaza, deci, daca nu pe programa tulburatilor de la minister care pesemne nu au contact cu realitatile imediate, ori nu stiu sa predea romana ori pur si simplu nu sunt nici ei mari cititori, predarea scriam trebuie sa se bazeze pe profesor si pe manual. Profesorii, din nefericire, au ramas cu stilul de predare blocat in era in care caietul de romana se umplea cu comentarii mult prea lungi, citate inutile si abordari critice pe care nu le intelegea nimeni. Cei tineri nu beneficiaza de respectul elevilor si se plafoneaza repede, din multe considerente care cel mai adesea nu tin de ei. Sa nu uitam ca generatiile care se ala acum pe bancile Facultatilor de Litere nu sunt constituite decat in proportie minuscula de catre cei care puneau mana pe cate o carte in liceu.

Ramane manualul care, daca e bine facut, ofera o sansa elevului sa desluseasca misterele literaturii si, poate, sa-i deschida gustul. Pe vremea cand era Presedintele Academiei Romane, criticul Eugen Simion, zis si Evgheni Semionovici Locomunov pentru cunoscatori(vezi Plebis in interpretatio defluo sunt), s-a gandit ca i-ar prinde bine niste bani in plus de la o afacere cu manuale scolare. Avand o functie croita pentru a fi strident arborata in dreapta si in stanga(da, chiar si in lumea academica se intampla asa ceva), aceasta a strans in jurul lui o echipa de oameni de incredere mai tineri si au conceput manualele de liceu care, surprinzator, au si castigat licitatia ministerului devenind "recomandate". Manualele sunt, pentru oricine are curiozitatea sa le rasfoiasca, execrabile. Teoria la partea narativa este prea putina, iar la partea lirica prea complexa. Pasajele alese din opere sunt departe de a fi relevante, iar interpretarile scrise de mai tinerii colaboratori ai fostului presedinte sunt elucubrante si parasesc subiectul discutiei foarte des. In plus, manualul promoveaza interpretarile stas, "Poetul spune", "Poetul vrea sa exemplifice", "Poetul a fost". In viziunea proprie, eu vad literatura ca avand obligatia macar morala sa permita atat un transfer, cat si un contra-transfer. Sa existe un fir pe care sa fie ghidat cititorul, dar interpretarea sa ii apartina in mare masura. Iar aceasta sa nu caute cu disperare ceea ce a vrut sa spuna sau ceea ce simtea autorul in momentul respectiv, ci sa fie o reflexie a starii interioare a cititorului, sa ii ofere acestuia un catharsis emotional mai degraba decat frustrarea de a nu sti ce a vrut sa spuna autorul.

Eugen Simion doar supervizeaza manualele, el fiind foarte rara citat inc alitate de critic, pierzand teren in fata lui Nicolae Manolescu, car enici macar nu detine calitatea de memberu al Academiei. Dar ca sa va faceti o impresie asupra calitatii critice a lui Evgheni Semionovici, voi cita cateva pasaje din opera asa "Eugen Lovinescu, scepticul mantuit", teza de doctorat, sub indrumarea criticului Serban Cioculescu, care in ciuda prestantei sale nu a fost prea atent cu lucrarea discipolului sau. Teza de doctorat este mediocra, nu aduce nimic deosebit in cadrul ultradiscutat "Eugen Lovinescu" si in disperarea de a gasi ceva prin care sa socheze, Semionovici se pierde in propriile-i cuvinte. Citez "Imaginatia polemica naste, atunci, un monstru ce sta la poarta literaturii cu un trident in mana si cu alte instrumente de tortura stiintifica alaturi." In afara de sintagma "monstru cu trident", absolut aberanta(Neptun era un mosntru? Daca nu Neptun, atunci ce monstru cunoaste dumnealui cu trident? Si de ce cu trident si nu cu furca din pod?), tridentul pare a fi un instrument de tortura- fals, ba chiar tortura stiintifica, o exagerare. O metafora e de ajuns, atatea metafore inseamna ca nu stie ce doreste sa spuna. Exista, pe alocuri, relativ frecvent, greseli gramaticale "Victima, la randul ei, stie multe despre cel ce il neaga si poate sa devina el insusi calau"- 3 greseli. Uneori mai gasim virgule aberante "Despre el, scrie paginile polemice cele mai bune."- in aceste conditii sloganul unui cunoscut partid "In familie, trecem mai usor peste greutati" este scris corect. Daca presedintele Academiei scrie asa... In opinia acestor mari literati, complementul si alte parti de vorbire se separa de restul propozitiei prin virgula. Nimic mai gresit, dar cine sa observe? Betia de cuvinte continua si exemplele ar putea curge, dar ma opresc aici. Daca nu ati citit cartea, nu ati pierdut nimic.

La fel ca in multe alte situatii, tot ceea ce se cere aici este o cunoastere mai amanuntita a problemei, studierea sa cu dedicare si pasiune, echilibrarea parametrilor si mai ales un spirit critic neiertator. Care sa nu se piarda in adulatii fantasmagorice si sa se trezeasca la sfarsitul perorarii ca spiritul critic a fost recesiv, nu dominant, ci sa puna punctul pe i, oricat de deranjant ar suna, pentru unii sau altii.

Vox populi, vox sine deo

Vocea poporului, o voce fara zeitate. Nu ma refer prin asta ca ar fi blasfemiatoare in adevaratul sens al cuvantului, asa cum nu ma refer la vocea poporului drept o sintagma imuabila care poate desemna si include in dansa vocea oricarui reprezentant al "poporului". Mai degraba vorbim despre o entitate extracorporeala care ia nastere prin unificarea vocilor poporului intr-una singura, pestrita, pe alocuri nebuna si in general extrem de distorsionata. Aceasta voce are, printre diversele elemente definitoare, "calitatea" de a se indeparta cat de mult posibil de esenta divina, cu cat inglobeaza mai multe voci isterice cu atat se trezeste la o distanta mai mare de "vointa divina", asa cum arogant sugereaza sintagma vox populi, vox dei- vocea poporului, vocea zeilor. Dar inainte de a deschide largul subiect de astazi, merita sa aruncam o privire asupra unei stiri deopotriva interesante si chiar scandaloase pentru unii. Universitatea Harvard, pretutindeni recunoscuta drept numarul 1, a aprobat infiintarea unei catedre de "Lesbian, Gay, Bisexual and Transgender studies", primind pentru aceasta 1.5 milioane de dolari "cadou" de la "Harvard Gay and Lesbian Caucus", in esenta o organizatie care sprijina drepturile homosexualilor in universitatea Harvard.

Infiintarea unei catedre de studii homosexuale care nu studiaza fenomenul din punct de vedere medical sau psihologic, cum poate ar fi eventual util, pentru a oferi explicatii ce ar pune capat disputei "Este homosexualitatea boala sau nu?", se justifica mai degraba printr-o atitudine ipocrita de a arata lumii deschidere a mintii si a "da tonul" unei "noi ere a acceptarii" la care Harvard sa participe asa cum ii place, in linia 1, conducand "ostilitatile" si, in subtext fie spus, primind laurii si multi bani pentru asta. Nu spun ca acesta este singurul motiv care i-a impins pe inaltii literati sa infiinteze catedra, dar este un motiv solid. Desi nu sunt primii care sa infiinteze un astfel de program universitar, el exista la City University New York de ani buni de zile, sunt prima universitate care sa aiba traditie si mare prestanta la nivel mondial, cu un cuvant deci greu de spus. E clar ca miscarea lor va genera, pe langa discutii felurite, o reactie din partea altor universitati care nu vor vrea sa se las emai prejos si vor pune si ele la punct un astfel de program de studii. Si atunci au preferat sa genereze putina valva decat sa le-o ia Yale sau Stanford inainte. Catedra va fi numita dupa F.O. Matthiesen, un reputat critic literar de orientare homosexuala, autor al celebrei "American Renaissance, care discuta un numar important de romane si autori americani, de exemplu Ralph Waldo Emerson sau Edgar Allen Poe, plasand "Renasterea" americana undeva prin anii 1840. Putem astfel usor deduce intarzierea apreciabila a culturii ameriacane fata de cea europeana si asta chiar conform teoreticienilor americani. Dacaa r fi sa punem la socoteala ca volumul de scrieri este sensibil mai mic, putem trage o concluzie despre cultura americana pe care ma feresc sa o explicitez dar care e clara ca lumina zilei.

Homosexualitatea este prezenta de-a lungul istoriei in general ascunsa, de frica unei retributii mai mult decat drastice de la o societate in plina dezvoltare, care avea deci nevoie de oameni care sa procreeze normal si eficient, mai apoi de frica persecutiei religioase care vedea pana si nuditatea un pacat dintre cele mai grave si in final de frica persecutiei sociale care vede ciudatenia drept ceva similar gandacilor, pasibili de o exterminare cat mai rapida si violenta. De la infiintarea lumii moderne si postmoderne, unde aparent de proslaveste libertatea de exprimare si se pazesc cu sfintenie drepturile omului, comunitatea homosexuala a inceput sa iasa din ascunzisurile in care au stat timp de aproape 2 milenii si sa isi arate contorsionata fata lumii.

Inainte de a continua, sa facem unele precizari necesare. Traim in asa-zisa democratie. Democratie care, ideal vorbind, asigura respectarea dreptului pentru toti oamenii, drepturi egale, libertate de exprimare si de optiune. Nimic anormal pana aici, in teorie, desi remarcam ca in afara de simtul de proprietate, prezent in societatea democratica, in comunism prevederile sunt similare, pentru ca drepturile si obligatiile in democratie sunt aceleasi pentru toti, iar libertatea de opinie e prezenta, dar opinia tuturor are aceeasi insemnatate aparent. Pentru ca daca nu ar fi asa, am putea deduce ca unele opinii fiind mult mai slabe decat ale altora, nu sunt demne de luat in seama, mai mult stricand decat ajutand. Deci in idealismul democratiei, opiniile ar trebui sa aiba aceeasi valoare. Problema aici survine. In afara de cazul in care suntem fani purtat uniforme spirituale si mentale, situatia asta nu convine decat celor mai slabi. Situatia convine celor care au o opinie slaba si au aparent la fel de multa dreptate ca aceia care au o opinie inteligenta si informata. Acestia din urma sunt nemultumiti, la fel cums unt si cei care nu au o opinie si o cauta cu disperare. Democratia nu este un sistem bun. Ea functioneaza in tagme mici de oameni similari, cu pregatire spirituala si intelectuala similara dar mai ales cu aceleasi aspiratii. Cu cat grupul devine mai mare, pregatirea mai diferita sau aspiratiile mai divergente, cu atat spiritul "democratiei" se stinge precum un fluture care a urcat prea sus si s-a ars la becul incandescent, coborand apoi in picaj spre cimentul dur al realitatii de zi cu zi. Realitate care arata clar ca nu toate opiniile merita sa aiba aceeasi insemnatate, ca nu toti oamenii merita sa aiba aceleasi drepturi. Ne uitam in Imperiul Habsburgic, de exemplu, care chiar sub conducerea lui Rudolf al II-lea, care se ocupa mai mult de alchimie decat de supusii lui, inflorea, datorita bunei coeziuni sociale existente la nivelul paturilor sociale. Oamenii puteau socializa asa cum isi doreau si formau grupuri mici sau medii in care regasim multe din principiile democratice ideale. Breslele din Transilvania sunt un astfel de exemplu. Democratia, deci, este utila pentru grupuri mici de oameni care putem considera mai departe ca se disting prin propria individualitate si interactioneaza. Interactiunea dintre ele nu poate sa fie "de la egal la egal", pe orizontala, ci pe verticala, cum e de exemplu intre un grup de sporane si un grup de muncitori pe santiere. Democratia e utila, de asemenea, cand nu are de-a face cu minoritati, pentru ca majoritatea inseamna intreg grupul. Cand se implica minoritati, ele se vor simti totdeauna persecutate pentru ca votul lor nu poate sa fie luat in seama, necontand in fapt, de unde unii autori descriu o "tiranie a majoritatii" privita bineinteles subiectiv din perspectiva minoritatilor.

O astfel de minoritate este, de exemplu, comunitatea gay. In acest caz, dar si in altele, democratia se afla in impas. Ar trebui ca totul sa se aplice(inclusiv regulile de bun-simt) ca si pana acum. Dar asta nu se intampla, pentru ca intotdeauna minoritatile cer conditii, drepturi si prerogative speciale! Dreptul lor sa ceara, inconsecventa "ideologilor" democratiei sa le acorde. Daca aceste exceptii se impun ca necesare intr-un sistem, atunci inseamna ca sistemul este imperfect. "Pai asa sunt toate", vor raspunde unii carcotasi. Probabil, dar asta nu impiedica pe nimeni sa se gandeasca la perfectionare, pentru ca sprijinirea pe o astfel de idee nu duce decat la o stagnare lenesa din care nu ies solutii pentru ca ar fi "inutile". Ce e interesant de observat e ca in spatiul public, pentru a multumi pe toata lumea, ar trebui taiate drepturile si libertatea totala de exprimare, reglementand lucrurile in asa fel incat nimeni sa nu se simta lezat de ceea ce vede sau traieste, pentru ca acesta este un drept mai important decat dreptul la libera exprimare. In mod normal, sistemul de reguli de buna-cuviinta si educatia ar trebui sa asigure indeplinirea acestei cerinte fara reglementarea ei explicita. In cazul comunitatii homosexuale acest lucru nu se intampla. Majoritatea a decis si decide ca nu este normal(masura dictata de majoritate) ca 2 oameni de acelasi sex sa se angajeze in contacte mai mult sau mai putin intim pe strada, insa iata ca acest lucru se intampla, ba mai mult avem chiar parade in care suntem obligati daca iesim pe strada sa vedem, sa mirosim, sa experimentam ceva ce unii, chiar majoritatea, gasesc ca fiind respingator.

"Daca persoanele de sex opus au voie, atunci noi de ce nu?" O sa explicv intr-un eseu viitor despre rautatea intrinseca a oamenilor, despre ceea ce ii impinge sa persecute si sa se sperie de ceea ce este nou, diferit, ciudat, dar un raspuns sincer la intrebarea aceasta este "Pentru ca exagerati". In disperarea comunitatii homosexuale de a se face auziti si de a obliga oamenii sa-i accepte, pentru ca asa se numeste ceea ce fac, exagereaza din punctd e vedere al cererilor si practicilor, lucrurile degenerand intr-un spectacol grotesc. In loc sa se comporte ca un cuplu banal, cuplurile homosexuale de obicei duc cu sine un iz de sexualitate mult peste limita normala, cu barbati efeminati, uneori transsexuali si gesturi vulgare. Daca aceste lucruri ar disparea si homosexualii s-ar comporta normal, ar avea mult mai multe sanse sa fie acceptati decat arborand atitudinea sfidatoare si de impunere "Si noi avem drepturi" pe care o au acum. Oamenii renunta greu la ceea ce sunt si la ceea ce e adanc inradacinat in subconstientul colectiv, asa ca lupta ar trebui sa fie dusa altfel, nu asa, planul regandit, iar atitudinea de "introducere pe gat" sa fie abandonata pentru ca mai mult provoaca probleme decat sa actioneze in mod constructiv.

Au oare oamenii motive suficiente sa condamne practicile homosexuale? S-a renuntat la ideea in mediul stiintific ca homosexualitatea ar fi o boala, a fost scoasa si din cadrul definitiilor tuluburarilor de comportament, dar merita facute unele precizari. Desi lumea stiintifica, oficial, sustine ca nu exista dovezi care sa obiectiveze homosexualitatea drept boala, studii stiitifice au demonstrat ca in dezvoltarea fatului un rol-cheie il au hormonii. Pentru fatul masculin, testosteronul trebuie sa fie prezent in cantitati suficiente pentru a actiona corect, inclusiv pe centrul personalitatii, in dezvoltare impreuna cu creierul, din care face parte. inca din dezvoltarea fatului, centrul personalitatii dobandeste, sub influenta hormonilor, testosteron, respectiv estrogen la femei, caracteristici de personalitate functie de sex, agresivitate mai crescuta la barbati si sensibilitate mai crescuta la femei fiind doar un exemplu. Afirmatiile mele sunt un adevar stiintific strict obiectiv si nu opinii "sexiste". In absenta unor cantitati suficiente de hormoni la dezvoltarea centrului personalitatii, apare confuzia personalitatii, mai ales confuzie sexuala ceea ce duce foarte frecvent la atractia fata de acelasi sex. Aceasta este o boala, clar. Deci am demonstrat ca cel putin unele forme de homosexualitate sunt o boala. Orice alt tip de homosexualitate datorat confuziei sau crizei de identitate personala sunt tot boli, de exemplu cele datorate "modei"(adolescenti fara opinie si confuzi din punct de vedere sexual care incearca sa tina pasul cu moda sau cu grupul de prieteni, fiind inital atrasi de nou), cele care se dezvolta in grupuri de barbati de exemplu care coabiteaza timp indelungat, armata. De asemenea mai citam homosexualitatea prin tulburare de comportament, hiperagresivitate si dorinta de a domina cum se constata in randul detinutilor. Toate acestea sunt tot boli. Au fost descoperite unele gene care ar induce homosexualitatea in cei la care se manifesta si ar intari pe cei la care nu se manifesta, aceasta fiind explicatia oamenilor de stiinta pentru faptul ca ele nu au disparut in evolutie. Daca am gasit, deci, aceste instante in care putem considera homosexualitatea o boala, oare nu este ea o boala tot timpul? Exista schizofrenii care nu sunt boli, sunt normale? Sunt convins ca pacientii de schizofrenie asa gandesc. Sau poate exista copii cu sindrom Down care sunt doar speciali, nu bolnavi. Si acestia au fost persecutati de-a lungul istoriei, au existat si personalitati cu schizofrenie, deci pseudoargumentele astea ar putea convinge numai un homunculus cu creier insectiform ca e normal ca natura sa tinda spre a crea perechi din care sa nu rezulte ceva util si ei. O specie exclusiv homosexuala este o specie pierduta, si asta ar trebui sa spuna multe.

Pozitia bisericii in aceasta problema este, la fel ca in cazul tuturor celorlalte puncte asupra carora se exprima, inutila. Pentru ca nu cred ca opinia cuiva care ardea oameni ce aveau convulsii pe rug pe motiv ca "erau posedati de diavol" are vreo relevanta. Daca ei spun ca homosexualitatea este un pacat in ochii lui Dumnezeu/este inspirata de diavolului/etc, ar trebui sa ii credem orbeste? Au gresit inainte, si nu o data, gresesc probabil si acum si vor mai gresi atat timp cat refuza sa aiba o parere documentata si aici nu ma refer din punct de vedere stiintific, ma refer la a inceta sa invoce argumentul "asa scrie/asa spune ..." (a se completa ... dupa imaginatie). Excluzand foarte frecventa gresita interpretare a bibliei sau a "cuvintelor sfintilor", faptul ca un sfant/un preot sustine o idee sau alta este un argument la fel de bun si de valid ca acela ca eu sustin exact opusul. O atitudine similara si o parere prost documentata as avea eu daca as incepe acum sa sustin scrierile lui Galenus drept "adevarata medicina". Si de ce nu as face-o, doar a pus bazele fiziologiei...prin anii 140? Conform societatii democratice, parerea mea conteaza cat a lor, a presedintelui si, de ce nu, a papei.

Si ca tot veni vorba de asta, America, "tara tuturor posibilitatilor", are diversi homosexuali in functii importante. Ca si negrii, daca astefel de "categorii" speciale sunt la fel de calificate ca oamenii normali, reprezentantii "mai speciali" vor avea intaietate din simplul motiv ca sunt speciali. Si uite asa s-a dus dreptatea din democratie. Mai mult, homosexualiii nu cer drepturi egale, ei cer drepturi speciale! Nu cer sa fie tratati ca toti ceilalti, cum de altfel nici nu se poate pentru ca sunt esentialmente diferiti, cer sa fie tratati special! Ceea ce se si intampla si America se vede prinsa in impasul de a dori sa fie bastionul "adevaratei democratii" din lume dar in a celasi timp a incalca flagrant principiile acesteia. Mai mult, anumite cuvinte sunt "interzise"=cenzura din vorbire, de exemplu "nigger". Asta inseamna incalcarea libertatii de exprimare. Daca doresc sa puna anatema pe anumite cuvinte, n-au decat sa se bazeze pe educatie si pe bunul-simt cultivat in randul oamenilor. Nu ar trebui sa anatemizeze cuvinte "politically incorrect". Fiecare are dreptul la opinie, fie ca ii jigneste pe ceilalti sau nu. Un alt fenomen tipic american este existenta unui episcop de orientare homosexuala. In afara de faptul ca asta este o incalcare a principiului celibatului, mai este si o practica abominabila vazuta intr-o lumina cel putin nefasta de catre biserica. Ceea ce putem deduce din aceste fapte este nu numai ca in SUA, in ciuda aportului de minti luminate, nu exista coerenta ideologica, dar si ca faptul ca unele state au leglizat casatoriile homosexuale nu este in niciun caz un exemplu de urmat.

In orice caz, casatoria persoanelor homosexuale este un exemplu clar de inconsecventa la nivelul credintei si societatii. Daca "celula de baza" admite exceptii si permite "malignizari"ce se abat de la structura ei initiala, atunci ar trebui sa legalizam si casatoriile intre oameni si animalele iubite, eventual si infierea de copii, pentru ca precedentul a fost creat si pana la astefel de aberatii nu mai e decat un pas. Sunt de acord cu relatiile homosexuale, dar schimbarea definitiei casatoriei mi se pare inutila si chiar daunatoare intr-o astfel de situatie. Si mai daunatoare mi se pare acceptarea adoptiilor in astfel de cazuri. Alienarea sociala la care este supus copilul adoptat fara sa i se dea posibilitatea sa aleaga mi se pare o dovada ca unii confunda a fi deschis la minte cu a fi prea permisiv. Eu nu cer, ca si in alte dati, atitudini extreme, cer doar o minte lucida si o judecata obiectiva. De unde pornesc drepturile? Ce ne invata ele? E normal pentru speciile de animale sa se imperecheze in cadrul aceluiasi sex? Care sunt consecintele ce vor fi resimtite de copil ca urmare a faptului ca nu creste intr-un mediu normal? Prin normal inteleg aliniat in linii mari la standardul societatii, ca vrand-nevrand copilul trebuie sa traiasca in ea si nu intr-o jungla.

O privire atenta asupra cartilor din bibliografia cursului catedrei nou-infiintate la Harvard releva intentiile lui: multe carti despre personalitati mari care au fost homosexuale, carti despre persecutia homosexualilor in istorie si discutii despre teme sociale din aceasta privinta. Nimic despre substratul biologic, mai nimic despre cel psihologic al celor ce apartin acestui grup. Urmeaza oare zoofilii sa isi "ceara drepturile"? Si daca da si daca vom avea in continuare conducatori care nu stiu si nu inteleg cum se interpreteaza si se sustin valorile, atunci normalitatea peste doua sute de ani va arata atat de grotesc incat vom putea considera ca luam parte la un carnaval al desantarii emotionale si psihologice, si asta in fiecare zi, non-stop, pus in scena in asa fel incat la iesire spectatorul sa ia si el parte la denaturarea realitatii pana la punctul in care nu stie ce sa faca sa atinga un prag mai inalt al nebuniei ca drog suprem, mortal dar vital de necesar.

Fauna urbis

Promiteam in eseul anterior o clasificare, departe de a fi completa si fara nicio pretentie de exhaustivitate, a faunei urbane de care ne lovim in fiecare zi. Am observat ca radio guerilla a lansat o campanie similara "Atlas de mitocanie urbana", clasificarea mea nu e o copie, este altceva, ei doresc sa loveasca mai tintit in anumite categorii de oameni, pe cand clasificarea mea e realista, ea descrie ceea ce vede, fiind pe de o parte si mai stiintifica dar pe alocuri renuntand la un atare registru stilistic pentru o empatizare cu noi, toti cei care suntem oropsiti de creaturile astea. Macar haz de necaz sa putem face.

Asadar, Homo sapiens sapiens, in evolutia sa, a considerat ca "sapiens" e plicticos si s-a hotarat sa creeze un nou regn, "Cocalaria". Reprezentantii acestui regn sunt o populatie eterogena si au proprietatea preluata de la stramosii lor nu foarte indepartati, amibele(cu care se aseamana mai ales ca numar si ca abilitate de gandire), de a fi foarte maleabili, putand lua variate forme, asa incat vom constata adesea ca un reprezentant al unei specii poate, in anumite conditii(betie, operatie de schimbare de sex) sau chiar in urma unor evenimente minore(urcatul intr-o masina, bautul unei singure beri) sa paseasca foarte usor in alta specie din clasificarea de mai jos.

Asadar, Regnul Cocalaria cuprinde pana acum 3 familii sistematizate.

I. Familia N-am cu ce

1. Cocalarus cerebellum absens

Specie frecvent intalnita, populand aproape intreg arealul mai sudic al Romaniei, reprezentantii ei sunt xtrem de diversificati ca aparenta, insa din punct de vedere al comportamentului sunt identici, creierul lor atrofiat pana la disparitie amenintand cu extinctia dura si irevocabila orice urma de idee mai stralucita ce ar dori sa se nasca, astfel ca acestea sunt avortate chiar inainte de a prinde contur. Cu o descendenta cel mai adesea "nobila", de taran urbanizat si devenit muncitor pe fabricile si uzinele tarii, el decide de la o varsta frageda ca scoala e pentru dobitoci si ca viata se traieste band bere cu prietenii si acuplandu-se cu cat mai multe reprezentante ale speciei in tinerete, band bere si spargand seminte la meci, in timp ce isi injura nevasta si fluiera dupa femei pe strada, ocazional punand mana sau apeland la membre pentru a obtine satisfactie, la varsta mijlocie. La final, la batranete viata se traieste band bere si tuica, in acelasi timp injurandu-si nevasta, regimul, tara, tineretul si adoptand un comportament precum un animal proaspat scos de la zoo si lasat liber in oras.
Reprezentantii acestei specii sunt caracteristici pentru intreaga familie, insa am considerat ca si restul speciilor sunt necesare, pentru particularitatile lor demne de luat in seama

2.Dobitocus auto maximus

Automobilul, inventia Homo sapiens sapiens, care ii ajuta pe acestia sa se deplaseze mai repede si mai eficient, are un efect interesant de remarcat pe reprezentantii speciei anterioare. O data intrati in el, devin mai rau ca niste bizoni scapati aiurea printr-un camp, considerand ca scoala de soferi, ca orice alta scoala, e pentru dobitoci si regulile din legi pentru prosti. Drept urmare, mersul lor este haotic, strada fiind, dupa ei, pe masura capacitatii lor de intelegere si dupa cum le este si capul- goala, reprezentantele de sex feminim trebuie claxonate, la fel ca orice lucru, mobil sau imobil(cladiri) care le apare pentru o secunda in campul vizual altfel imperturbat. Nu lipsesc manelele sau muzica house, ambele la maximum de sonor, geamurile coborate si scuipatul frecvent de frica unei infectii bucale ori de cate ori zaresc si un minimum de inteligenta(minimum minimorum, luand in considerare ca orice peste 0 e mult pentru ei). Manele si house sunt preferate datorita repetitivitatii mari si faptului ca nu au nevoie de multa interpretare, repezentantii nefiind nici capabiili nici dornici de asa ceva.

3. Taximetristus tristus

Specie aparte, derivata din cea de mai sus, dar distincta, reprezentantii ei petrec cea mai mare parte a zilei in automobil, care devine un al doilea corp pentru ei, dar spre deosebire de rudele lor nu foarte indepartate din punct de vedere al creierului, gasteropodele(de ex. melcii), ei nu isi duc cochilia ci cochilia ii duce pe ei. Mai rau decat bizonii scapati din ciurda, acestia actioneaza nu numai in deplina ignoranta a legii si regulilor, ci chiar impotriva lor intentionat. Altfel caracteristicile seamana foarte mult cu cei din 2, insa acestia trebuie sa mai interactioneze cu alte specie, printre care si Homo sapiens sapiens, ceea ce le provoaca frecvent alergii, ca orice alta aluzie la cultura, inteligenta sau stiinta. Se feresc sa duca clienti la Ateneu Opera sau teatre sau daca o fac scuipa des in san, fiind si estrem de religiosi, in pofida blestemelor proferate impotriva divinitatii proprii.

4. Cocalara felina

Denumita de concetatenii ei generic "pitipoanca", ea este varianta feminina a cocalarului fara creier(1), dat findca specia respectiva nu poate include femele, natura nelasand o astfel de specie sa procreeze. Din nefericire, reprezentantii 1 s-au prins si acum se acupleaza cu diverse alte specii, printre care aceasta, parca destinata special lor. Cu o atitudine intotdeauna ostentativa, vulgara, machiata atat d emult incat indienii ar fi invidiosi, cu diverse streanguri si metale grele atarnate prin toate partile pentru a se feri de spiritele rele, aceste creaturi traiesc doar pentru a manca si a atrage barbatii, in oricare ordine. De obicei atrasi de ele se simt numai reprezentantii 1, dar mai exista si erori ale naturii. Se constata fenomenul de atractie inversa, anume cu cat mananca si fumeaza mai mult, cu atat atragerea barbatilor devine mai dificila, iar aceasta devine si mai dificila o data ce se ia in calcul factorul varsta. Au aceeasi alergie la inteligenta, mai putin cand merg la ginecolog(desi asta nu e o garantie a inteligentei, exista ginecologi departe de Homo sapiens sapiens), datorita frecevntelor gazduiri de nevertebrate in corpul lor, nevertebrate care le sunt de altfel singurii prieteni.

5. Manelistus maniacus

Spre deosebire de celalalte specii, acesti indivizi adera toti la aceeasi strcuctura exterioara, definindu-se doar prin muzica, insa acest fapt le da o multumire de sine si adesea o aroganta nemasurata, pentru ca spre deosebire de cocalarul care se distinge doar prin lipsa de creier, acestia se disting prin lipsa de creier si o pasiune nestavilita fata de tot ceea ce inseamna manele sau rromisme si rromanisme. Arboreaza o uniforma stas, care imita designeri din categoria Homo sapiens sapiens si uneori doar spaiens, dar cum acele haine sunt si prea scumpe pentru lenea lor dar si prea artistic lucrate, iar cuvantul arta trebuie tinut departe de vagile urme de vocabular pe care le au, prefera copiile 1:5000 din punct de vedere al calitatii, uneori mergand si 1:150 000 daca pretul e corect dupa ei. De multe ori fac reclama falsa, "vand chiloti armani 3 la 1 leu", care functioneaza de minune in cadrul acestui regn. Intrebati, ei traiesc in lumea lor unde fac afaceri grozave si castiga multe milioane, insa in realitatea imediata sunt intotdeauna trantori, traind de pe o zi pe alta de pe banii parintilor, de regula din familia Expiratis(vezi mai jos).

II. Familia "Am.. da parca n-as avea"

1. Paesanus aquafobicus

Denumit generic "taranul", specia "taranul speriat de apa" nu este neaparat deficient major sau total la capitolul inteligenta, insa partea din creier care ar fi trebuit sa se ocupe de ingrijirea personala si activitati si atitudini precum spalatul, cititul, atitudinil si conduita sociala este lovita de o senilitate precoce, inca din copilarie, astfel incat de la tinerete si pana la batranete, acestia ne diversifica paleta olfactiva pe strada, in mijloacele de transport in comun sau chiar in casa in anumite situatii , atingand si frecvent depasind limita suportabilitatii, ajungand pana la o epilare definitiva a pilozitatii intranazale, prin moarte celulara autoindusa(apoptoza), celulele nemaidorind sa suporte asa ceva.

2. Aurolacus aurolacus

Traind pe strazi, obisnuiti fiind cu mizeria, lipsa oamenilor si aurolacul tras din punga, tuica cumparata pe datorie de la chiosc sau berea la sticla mica, aurolacul pursange denumit "boschetar", "cersetor" sau "tigan" de concetatenii sai isi face veacul cersind, fie prin tara sau peste hotare, injurandu-si sau dimpotriva compatriotii si facandu-i de rusine cand sunt in strainatate si furand sau practicand diverse alte meserii vechi de cand simtul proprietatii. Reprezinta singura specie din intreg regnul animal ce nu produce nimic, necontribuind mai mult decat ca sursa de carbon dupa moarte la ciclul vietii. Uimitor insa, in ciuda daunelor majore provocate, ce surclaseaza orice alt daunator cunoscut, concetatenii cred povestile inventate in statia de autobuz si doneaza pentru tuica cea de toate zilele acestor creaturi "ca asa e crestineste". Le dorim extinctie rapida.

3. Diva multiretardis

Specie aparte intre oameni, ce se distinge prin faptul ca reprezentantii nu lucreaza in fapt nimic, pretinzand ca fac parte din lumea teatrului, fapt cum nu se poate mai fals in cele mai multe cazuri, dar care in schimb sunt de o aroganta iesita din comun datorita faptului ca imaginea lor este proiectata pe un ecran pentru ca diversi reprezentanti ai sus-numitelor specii sa aiba motiv de a pierde vremea. Obsesia de a aparea pe micul ecran devine scopul vietii, de frica sa nu ajunga sa faca parte din special Cocalara sau Cocalarus pentru ca oricum altceva nu stiu sa faca, astfel indivizii transpun pe ecran ceea ce sunt in viata, pentru a invata generatii de viitori cocalari si cocalare sa fie mai adanc infipti in ceea ce sunt si sa fie si aroganti pe deasupra datorita statului privilegiat in societate, anume de majoritate. Indivizii se cred de asemenea experti in toate domeniile si cu o parere care valoreaza mult cand in fond ea este avortonul cocalarului lipsit de creier(I.1), poluand de exemplu duminicile altor cocalari, sub deviza, de exemplu, "in familie". Nefiind departe ca valoare de Aurolacus Aurolacus, consideram binevenita si extinctia potentiala a acestei categorii.

III. Familia "Expiratis"

1. Homo erectus viriretardus

Daca individul din specia I.1 nu alege varianta batranetei suparate pe toti si toate si a reusit sa isi asigure un venit ilicit suficient, el poate sa se transforme intr-un obsedat centrat pe singurul scop acuplarea cu femele cat mai tinere, pe care sa le prosteasca si sa le arunce precum carpele mai apoi cand se instaleaza plictiseala. Fara sa considere ca varsta aduce cu sine maturizarea si o oarecare detasare de problemele "lumesti", corporale sau materiale, si in niciun caz ca acuplarea haotica si de placere este apanajul tinerei generatii, nesatului Homo erectus viriretardus isi sacrifica si ultimul neuron sfirijit pentru clipe de placere de o efemeritate pe care nu o poate intelege. De fel om al exceselor, combina mancatul excesiv cu alte vicii, ajungand sa moara singur si depresiv o data cu terminarea resurselor financiare. Curios e ca aceste resurse atrag sexul opus si constituie cel mai puternic afrodisiac pentru femelele din acest regn si uneori din pacate si pentru primatele din diversele stadii de dezvoltare Homo sapiens.

2. Matura obsedata

Atunci cand nu este interesata de a deveni o "doamna" in adevaratul sens al cuvantului, femela poate sa aleaga acest drum, apeland la vulgaritatea nativa si apeland la diverse solutii pentru a deveni cat mai artificiala cu putinta si a atrage tinerii masculi in dorinta de acuplare. Nu va ezita de multe ori sa apeleze la resursele materiale, uneori consistente, luate de la un mascul alfa dinc categoria III.1 pentru care ea a fost ultima iubire tanara, acesta murind inainte sa apuce sa isi achizitioneze alta astfel de jucarie. Departe de dansa abilitatea de a intelege, insa ironia sortii este ca desi femela incearca sa-si comunice ca nu mai e tanara dar tot e dorita, de fapt ea este dorita din cauza modificarilor care o fac sa para mai tanara sau, cel mai adesea, datorita sitmulentului financiar care vine o data cu dansa.

3. Diva expiratis

Obisnuita din tinerete cu ideea ca nu trebuie sa faca nimic, doar sa miste falcile intr-un mod mai mult sau mai putin inteligibil pe la diverse ecrane sau in diverse birouri de "oameni importanti" sau "producatori", femela este incapabila sa accepte ca a trecut in familia Expiratis si incearca mai abitir sa se vada ca e tanara ca totdeauna, fie aparand excesiv de mult la emisiuni expirate la fel ca ea sau divortand de sotul cu care are un copil pentru un mascul mai tanar sau pozand aproape goala pe diverse afise la care sa se holbeze reprezentantii acestui regn, provocand diverse scandaluri si arborand ipocrizia dintotdeauna care resuseste de minune sa pacaleasca si sa influenteze reprezentantii regnului Cocalaria. Deziluzionata de faptul ca viata ei nu inseamna nimic si crezand ca o data cu varsta parerea ei va capata greutate, desi nici vorba de asa ceva, Diva expiratis are nevoie de certitudinea ca este adulata, certitudine pe care o ia din orice, in clusiv din faptul ca iarba e verde. Putinii masculi din aceasta specie nu se diferenteaza prea mult de femele si de multe ori se acupleaza intre ei.

Se spune sa nu etichetam, ca oamenii sunt diferiti, ca nu "avem voie sa judecam". Dar nu noi suntem cei care punem etichete. Oamenii si le pun singuri. Nu noi am creat categoriile astea, ci oamenii din ele. Fara ei, nu ar exista. Si fara ei, nu am iesi pe strada sa privim spectacolul sinelui... uneori ma indoiesc ca uman expus gol-golut in fata tuturor.

Sine labore nihil

Nimic fara munca! De cate ori am auzit vorba asta, mult prea uzitata pe vremurile mai rosii, mai ruso-filo-fone ale Romaniei, cu alt sens decat cel pe care l-am folosit eu aici, bineinteles. Pe vremea aceea, indemnul era sa muncesti, iar "munca" avea o conotatie mai degraba fizica decat intelectuala. Deosebirile de opresc aici. Si atunci, ca si acum, munceai si altii castigau. Acum, macar teoretic, exista o sansa ca muncind sa castigi si tu. Sansa e mai mult o iluzie, dar unii se inurajeaza sa treaca prin viata urmarind-o.

Nu iese nimic fara munca, sau, cum ar spune alta vorba din limba latina, din nimic nu iese nimic. Atata timp cat nu ai investit nimic intr-un proiect, fie el trezitul de dimineata sau un roman de mare anvergura, daca nu ti-a pasat macar de felul in care va iesi atunci mare minune ar fi sa iasa bun. S-ar putea obiecta aici ca poti sa dezvolti ceva bun si numai prin simplu talent si sunt oarecum de acord, dar un lucru fuserit, chiar fuserit cu talent se va cunoaste intotdeauna, pentru ca este aproape sigur ca altcineva in lume are un talent de amplitudine similara si mai si munceste pe deasupra, creand ceva mult peste "fusareala nativa" pe care ai fost in stare sa o produci, si asta indiferent ca vorbim de sah sau de pictura. Omul in general doreste maximum de castig cu minimum de efort, asta in general, dar unele tari au ceva mai dezvoltata mentalitatea de a trece peste impulsurile initiale, pentru a se departa pe cat posibil de regnul animal, peste care ne consideram stapani, insa la capitolul acesta romanul sta cat se poate de prost. Nu numai ca simte ca totul i se cuvine fara a schita un gest cat de mic in directia dorita(furt daca se poate sau mostenire, si mai bine), dar daca nu are cat considera el ca "merita"- cat au altii care vin si isi etaleaza variatele posesiuni pe la televizor- va face tot posibilul sa dea aceasta aparenta, pentru ca mai mult decat placerile efemere, fruste, bruste, pe care le ofera banii, isi doreste invidia celorlalti, isi doreste sa poata epata in fata lor, "sa crape de ciuda", dar poate cel mai important isi doreste iluzia de putere pe care o poate conferi "averea" si isi doreste asta fara s afi investit nimic pentru a castiga banii respectivi si nici nu se considera deci responsabil de felul in care sunt cheltuiti, pentru ca nu inseamna nimic pentru el. Asta e cazul fericit de "copil de bani gata" si romanul are un impuls nativ sa isi doreasca sa fie asa, parintii avand la randul lor impulsul cand au fost mici, incearca sa-si atenueze frustrarea oferind copiilor "tot ceea ce nu au avut ei", nu din vreo tendinta altruista, ci mai mult din dorinta de a retrai sentimentul de dorinta, de data aceasta implinita. Daca intr-adevar parintii au facut averi, atunci fac si o regresie afectiva si se apuca sa cheltuie nediscriminator pe tot felul de obiecte de o valoare practic inexistenta si care de multe ori nu sunt folosite, intrand intr-un cerc vicios de unde nimeni nu castiga nimic in fapt, mai putini anumiti oameni destepti care stiu sa exploateze tendinta asta naturala si sa vanda iluzii. A nu se intelege ca eu spun doar despre romani ca ar fi subscrie acestui "pacat", au si alte natiuni exemplele lor, dar numarul de "loaze" pe metru patrat este fie simtitor redus fie bine ascuns, integrat in peisaj, astfel incat sa nu deranjeze sau sa bata pre atare la ochi.

Am de gand ca intr-un eseu viitor sa fac o clasificare a acestei faune subdezvoltate care ne populeaza orasele din toate punctele de vedere, vizual, fonic, olfactiv etc, dar pana atunci ne multumim sa spunem ca 80-90% ar pleca oricand sa culeaga capsuni si sa aiba un audi decat sa isi dezvolte un talent prin munca si, poate, sa castige mai mult, pentru ca "munca e pentru fraieri". Daca ar fi doar in mintea lor, tot ar fi o problema. Trist e ca cele mai multe mesaje indica acelasi lucru cand ne uitam in jur. Mesajele acestea ar fi ca, in vreme ce unii fac averi fabuloase peste noapte, altii stau si muncesc zi-lumina pentru ca averile respective sa creasca si proprietarul sa nu intre la inchisoare, fie ca e vorba de "directorul financiar" care are grija sa ascunda bine dosarele si sa plastografieze pe ici pe colo, sau de "reprezentantul legal" bine uns cu toate alifiile si care ar emulti prieteni magistrati gata oricand sa dea castig de cauza aproximativ oricarui litigiu, si asta la lumina zilei si sub tutela legii!

Si astfel, copiii cresc sub auspiciile ideii ca scoala/munca/seriozitatea/responsabilitatea sunt pentru fraieri/homosexuali(sa nu va mire, am auzit adulti la 40+ de ani, si nu doar unul, sustinand ca sunt pentru homosexuali). Facultate poate sa faca acum oricine, nu doar din cauza aparitiei atator "universitati" particulare, dar si din cauza indolentei si stachetei extrem de coborate a profesorilor. Mi se pare inacceptabil ca profesori cu grade didactice si nenumarate titluri sa fie incomparabil mai slabi decat cei din alte centre universitare internationale. Am intrat in Uniunea Europeana, teoretic ar trebui chiar sa incurajam europenii sa calce si pragul universitatilor noastre. Dar ce le oferim? multi profesori inepti, unii chiar obtuzi de-a dreptul, dotari proaste si un dezinteres generalizat. Examenele se iau invatand o singura noapte pentru fiecare. aceea care le precede, nivelul de cunostiinte care se cere pentru nota mare este unul foarte scazut, inacceptabil de jos, studentul nu e incurajat, cum ar fi normal, sa citeasca inainte de curs, sa se documenteze in plus, ci e somat "cursul e de ajuns". Il invata pe acela pe de rost, care curs oricum e arid si neinteresant, si nu ramane in final cu nimic. Nici nu are rost sa amintim cazurile in care e chiar depunctat pentru ca nu a scris cuvant cu cuvant din curs. As putea sa plusez cu malitiozitate si sa spun clar ca profesorul habar nu are mai mult decat ceea ce a predat, care de obicei e citit de pe foi, deci probabil nici atat nu stie, dar mai exista si varianta in care considera ca singura autoritate in domeniu(vezi eseul despre Goethe pentru o scurta discutie despre autoritate) este el si deci nicio alta informatie nu e suficienta. Ambele variante mi se par aberante si considerand ca aceia care chiar sunt somitatea nr. 1 mondial pe domeniul lor(Umberto Eco pe semiotica, Donald Knuth pe programare sau Susan Standring pe anatomie), mai accepta si alte pareri in afara de a lor, gasesc ca daca am accepta varianta a doua ar insemna ca avem de-a face cu niste profesori ce "innobileaza" romaneasca vorba "prostul nu e prost destul daca nu e si fudul", ceea ce nu e departe de adevar.

Daca oricine poate face facultate, atunci nici acest "for" nu inseamna mai nimic, oricum cu bani se poate rezolva orice pentru loazele care nu inteleg ca in facultate trebuie sa inveti ceva, "invatamantul superior" este superior cu epsilon genunchiului de broasca unde epsilon tinde abrupt spre 0 si il va lua si in brate in curand daca lucrurile vor continua pe acest fagas, bine caracterizat de un anumit profesor, mai rasarit, intr-un interviu, "Traim intr-un talcioc la nivel universitar si stiintific". Dupa cum spuneam intr-unul din eseurile initiale, am fost binecuvantat sa am alaturi de mine, sa fiu crescut de si sa traiesc alaturi de oameni de valoare, dar constat prin simpla comparatie acuta lipsa a acestei valori acolo unde ea ar trebui sa se regaseasca cel mai mult, si aici nu ma refer doar la mediul universitar, ci la insasi Academia Romana, care a incetat sa mai simbolizeze cea mai inalta institutie de cultura si acum seamana mai mult cu o piata damboviteana, in care fiecare incearca sa mai rupa un pic sa aiba mai mult "cozonac" decat ceilalti. Nu mai avem istorici precum Iorga, asta e clar si deci nici nu putem avea pretentia decat foarte foarte rar sa vina cineva sa ne prezinte fapte istorice in mod obiectiv si neinfluentat de "castigatori", sa prezinte deci ambele perspective, dar in lumina venimentului marcat de ziua de ieri vom incerca sa facem putin lumina exeresandu-ne "micile celule cenusii".

Ziua de ieri a marcat sarbatorirea a 65 de ani de la ziua "Z", debarcarea aliatilor in Normandia, 6 iunie 1944, care a intors al doilea razboi mondial in favoarea aliatilor. In esenta, aliatii, in frunte cu americanii, au trimis aproximativ 160 000 de oameni la moarte sigura. "Era necesar", vor comenta mai tarziu "geniile militare", Eisenhower si Rossevelt. Era, intr-adevar, necesar sa trimita o groaza de tineri la moarte sigura, forta nazistilor fiind incomparabil mai mica decat cea a aliatilor, dar mitraliere automate din buncare contra infanteriei lipsite de aparare fiind foarte apte in a ciurui fara mila. Parerea generala este ca ziua Z a fost o mare victorie, insa pentru mine ea reprezinta o risipa inconstienta de oameni, dar nu asta conteaza pentru americani, vezi razboiul din Vietnam. Lipsa de consecventa(si de minte) a americanilor se vede mai departe, cand criminalul de razboi Harry S. Truman(presedintele SUA la momentul respectiv) a ordonat lansarea a doua bombe nucleare asupra oraselor Hiroshima si Nagasaki, inscriind astfel in palmaresul personal moartea a peste 150 000 de oameni in prima faza, inca vreo 100 000 datorita radiatiilor, poluarea ingrozitoare a mediului si sute de mii de copii malformati. Aceste cifre sunt oricum mult reduse, istoria fiind scrisa de invingatori, dar chiar si asa, presupunand ca bombele ar fi distrus "doar" 500 000 de vieti, tot este responsabil de 1% din oamenii morti in al doilea razboi mondial(aprox 50 de milioane). El declara mai tarziu ca "Prea multe vieti ale americanilor se pierdeau " si ca "razboiul trebuia oprit". Intr-adevar, iata cum in 1944 vietile a sute de mii de americani erau sacrificabile, dar in 1945 se puteau sacrifica civili nevinovati pentru ca gata, americanii nu mai vroiau sa se joace, trebuiau sa isi stranga jucariile si sa se stabileasca drept puterea mondiala numarul 1, aratandu-si muschii cu bombele nucleare, fiind prima si singura tara care a folosit asa ceva. Evident, mai apoi tot ei au inceput o frenezie ca vor mai arunca si altii, ca razboi nuclear ca etc si au inceput sa isi construiasca celebrul scut anti-racheta, dar asta vine doar sa deomnstreze ca pana la urma "hotul striga hotul". Ia sa ii dezarmeze si pe ei cineva, sa lase o comisie ONU sa le inchida programul nuclear, ca doar toate tarile sunt egale la masa natiunilor unite, nu? Nu!

Va asteptati ca Truman sa fie judecat criminal de razboi? SUA sa fie sanctionata pentru utilizarea bombelor nucleare? Nici vorba! Dupa toate acestea, sunt vazuti ca eroi, iar Truman unul dintre cei mai mari presedinti ai Statelor Unite, un adevarat erou national. De ce? Pentru ca memoria americanilor e scurta, toti sclavesc pentru interese mai mari si se intereseaza prea putin de adevar cand se vad pe data de 15 cu contul incarcat.

Pe final, mi se pare interesant un mic joc intelectual de "Ce-ar fi fost daca?" Ce-ar fi fost daca ar fi castigat nazistii al doilea razboi mondial? Inainte sa va oripilati din cauza propagandei americane lipsita total de obiectivitate, am sa va relatez intamplarile descrise de 2 martori oculari, din parti diferite ale Romaniei pe vremea aceea. Tineti cont ca ei au vazut aceste lucruri cu ochii lor, copii fiind si fiind evenimente care i-au marcat profund putem considera ca amintirile au ramas bine si corect intiparite in mintea lor. Pe vremea "ocupatiei" nazistilor, ofiterii vorbeau respectuos cu civilii, ofereau ciocolata copiilor si aveau un comportament decent. La venirea rusilor, acestia au ocupat scolile, intrau in orice casa si distrugeau precum barbarii tot ceea ce gaseau in jur, isi faceau nevoile oriunde apucau(muzeu, mijlocul strazii, pe geam), bateau pe oricine le statea in cale si violau femei, incat acestea se ascundeau de rusi mai mult decat se ascundeau in timpul bombardamentelor. Am trait sub comunism, am trait sub rusi. A fost bine? Asta v-ati dorit?O sa spuneti ca Hitler nu trebuia sa porneasca razboiul, ca era nebun si o pleiada de alte argumente scoase din cartile de istorie. Dar data fiind problema asa cum era in 1944, ce ati fi preferat? Niste rigoare nemteasca in vechiul regat si moldova, ceva ce n-au avut niciodata sau modelul rusesc? Dupa cum imi spunea o persoana foarte draga, oricum romanul s-ar fi razvratit impotriva rigorii nemtesti, ca e prea mult pentru el. Si tind sa cred asta. Poate transilvania ar fi fost stat independent, pentru ca el, spre deosebire de celalalte, a fost sub suzeranitate Austro-Ungara si nu pare sa-i fi mers asa de rau.

Nu cer in analiza faptelor expuse mai sus decat un ochi critic si simt obiectiv. Daca simtiti ca nu le aveti, ma indoiesc ca imi cititi eseul. Istoria trebuie privita cu un ochi critic si cu mai multa atentie, pentru ca altfel vom putea ramane cu impresia ca Stalin cel exmatriculat de la seminarul teologic pentru ca nu venea la ore si la examene, ar fi mai bun decat Hitler, cel cu propensiune spre arta sau poate intelegem ca Truman e un mare erou si nu are pe constiinta distrugerea a 500 000 de vieti pentru care e direct responsabil. Dar asa se fac cele mai mari atrocitati, "for the greater good".