Este bine sa induri ceea ce nu poti schimba, spune filozoful stoic-sclav Seneca, in ale sale Invataturi morale. Am adaugat de la mine in continuarea citatului "si ceea ce este necesar sau important", pentru ca desi filozofia stoica se poate spune ca a reusit sa sparga barierele sociale, avand adepti atat in patura de jos(sclavi) cat si in patura de sus- imparati, Marcus Aurelius, continutul ei mi se pare impracticabil si relativ putin potrivit lumii moderne pentru cineva care doreste sa o infrunte si sa se bucure de provocarile ei.
Altfel, ea este destul de raspandita si astazi, dar nu in forma scrisa, ci mai mult preluata pe veritcala, de la parinti la copii, mai ales in mediul rural sau in societatile unde credinta ocupa locul central si lumea indura orice asprime cu stoicism, refuzand cu obstinatie, de fapt nici macar indraznind, neinchipuindu-si macar ca au puterea sa isi puna intrebari si ca acele intrebari le-ar putea releva alta realitate sau "deschide ochii" in vreun fel. De aceea am simtit ca o completare se impune, aratnd pe de o parte ca uneori sunt de parere ca filozofia stoica are o oarecare substanta si se preteaza aplicarii, dar pe de alta parte o nuantare se impune si este chiar neecsara pentru oricine nu vrea sa cada in extrema, devenind nici maimult nici mai putin un mediocru care trebuie sa isi indure viata, nu sa o traiasca, pentru care aceasta nu are nimic miraculos in ea, nimic fantastic, nimic poetic, in alte cuvinte, nu are niciun fel de sclipire divina,
putandu-ne intreba, fara teama de a gresi, care este scopul vietii sale? Un astfel de personaj nu va sti sa raspunda dar da spune ca nu conteaza, pentru ca el trebuie sa indure ceea ce nu poate schimba, adica printre altele faptul ca s-a nascut. Sa avem, deci, moderatie in ceea ce spunem si sa cautam nuante ca sa nu cadem in capcanele limbajului si sa ni se para la un moment dat ca nu mai intelegem de ce am spus ceva sau ce am vrut sa spunem. Poate ca lui Seneca i se parea normal sa priveasca astfel viata, auspiciile acesteia neffind grozave pentru el, dar de aici si pana la adoptarea parerii lui drept o constatare foarte adevarata, valabila si necesara despre viata e cale lunga.
Daca trebuie sa suportam ceea ce este necesar sau ceea ce este important, este, de asemenea, discutabil. Ca sa nu inaintez excesiv in subiect, pot spune ca avem libertatea sa alegem orice in viata, mai ales in zilele noastre, dar o data trecuti de varsta liceului responsabilitatea alegerilor ne apartine, individual. Nu mai exista nimeni raspunzator pentru faptele si optiunile noastre si ele, uneori mai presus de personalitate, arata si fac ceea ce suntem. Asadar cand ma refer ca trebuie sa induram ceea ce este "necesar" si ceea ce este "important", ma refer la necesar vietii, lucrurile pe care trebuie sa le suportam si care se constituie in tributul platit faptului ca traim si la important pentru noi, adica ceea ce decurge din alegerile noastre si care nu e totdeauna placut, uneori trebuie suportat. Trebuie suportat, insa, cu convingerea ferma si cu increderea in valoarea alegerii facute. Este un punct esential si fara de care nimic nu are sens.
Deplasandu-ne incet spre sfera concretului, am sa relev o circumstanta in care as putea spune ca se aplica vorbele ilustrului stoic, poate nu in proportie de 100%, dar relevanta exista. Am evitat sa scriu imediat dupa eveniment pentru ca sa nu fie considerata o opinie negandita si insuficient rumegata si evit sa transform colectia de eseuri publicata pe un anume site(se intampla sa gazduiasca bloguri, dar putea sa gazduiasca si anunturi auto daca il consideram demn de atentie) intr-un "blog" get-beget in care lumea scrie mai ales despre ce a facut azi sau ieri si defuleaza intr-un fel sau altul, de multe ori agramat, cu exceptiile de rigoare. Nu ader la aceasta mentalitate si evit, deci, sa povestesc despre intamplari sau situatii fara o opinie bine fondata si fara ca ee sa fie relevante in ilustrarea unei idei.
Dupa cum lumea maimult sau mai putin bucurestenizata stie, intre 17 si 21 iunire s-a desfasurat la Romexpo, spre deosebire de ediitle anterioare, targul de carte Bookfest. Schimbarea locatiei(din incinta Teatrului National intr-o hala similara hangarelor din aeroporturi) promitea marea cu sarea si organizatorii evenimentului(mai ales Gabriel Liiceanu, acest pseudofilozof roman) anuntau cu surle si trambite extraordinara ocazie pe care o avem. In ziua de sambata, pe dupa-amiaza, hangarul gazduia multa lume, dar nu excesiv de multa, astfel incat iluzia aerului respirabil incanta vizitatorul dornic sa se umple de carti. Intrarea pe poarta principala era blocata de 2 turnuri de birouri in constructie ce vor flanca dupa terminare, precum 2 turnuri de aparare poarta de intrare in complexul Romexpo. Inutil, penibil si arhitectonic cel putin indecent. Oare nu ne-am maturizat dincolo de cladirile de sticla? Sau nu noi, arhitectii. Nu exista cineva care sa proiecteze altceva? Mai ales in sfera cladirilor de birouri. Am inteles, aveti fantezii kitchoase cu bibelouri de sticla. Foarte bine, pastrati-va gusturile acasa, iar afara proiectati asa cum ar fi trebuit sa fiti educati in facultate. Dar cum ati fost educati? Pai daca aruncam o privire spre sediul Ordinului Arhitectilor din Romania de langa Biblioteca Centrala Universitara. Peste o cladire veche demolata, fatada fiind unicul element ramas, s-a construit o monstruozitate de- ce altceva, sticla, creand un complex jignitor pentru ochi. Compozitional, ca sa ma exprim in termenii lor, nu este deloc echilibrat, contrastul fiind mult prea mare si inteleg poate ca doreau sa dea impresia ca imbina armonios trecutul cu viitorul, vechiul cu modernul, dar au esuat mizerabil din lipsa coerentei viziunii artistice. Lucruri evident SF pentru oamenii car elucreaza acolo si care ne-au daruit cu multa dragoste orase pline de contructii paralelipipedice din beton, inspide si in mare parte incolore, care fac si acum ca multe cartiere din Romania sa arate ca un fel de anexe grosolane de fabrici, in care cineva a incercat sa inghesuie cat mai mult spatiile de locuit pentru muncitori. Astia sunt arhitectii pe care ii meritam. Jignitor!
Dincolo de poarta, lucrurile nu aveau cum sa devina mai luminoase. Bookfest nu se tinea in pavilionul central ca targul Gaudeamus din noiembrie, ci, dupa cum spuneam, intr-un hangar lateral. O data traversata curtea cu soarele dogorind intens, ce sa vezi? Cititorul avid sau pur si simplu snobul este intampinat de ... Ceea ce merita romanii. Anume mici si bere! Intr-adevar, in fata pavilionului existau gratare care sfaraiau de zor si umpleau tot aerul cu mirosul si fumul specific care era imposibil de ocolit si abia astepta sa se impregneze in par si haine. Nu spun ca nu era necesar sa existe locatii in care sa se poata cumpara bauturi, ideal nu alcoolice, pentru ca nu cred ca vreun vin rafinat ar fi fost adus in acest decor demn de o serbare campeneasca si daca nu exista alcool rafinat la o manifestare culturala, atunci unde altundeva? Nu spun ca nu erau necesare si locatii menite sa vanda gustari, dar nu asa. Cei care doresc mici si bere si vor si sa "citeasca" sunt rugati sa s eprezinte la cel mai apropiat chiosc sa cumpere Libertatea, Click si Cancan care sunt mult mai interesante decat aberatiile alea "numai cu scris" si fara poze cu femei nud, nu-i asa?
Nu spun nici ca nu exista cititori carora chiar sa le placa micii si berea. Dar acestia ar fi avut discernamant si nu si-ar fi dorit asta la Bookfest, pentru ca cine merge la o astfel de manifestare merge cu gandul sa cumpere carti si atat. Penibil. In plus, la mese erau foarte multi oameni si ar fi fost mai multi daca s-ar fi suplimentat locurile, ajungand la un moment dat sa depaseasca numarul celor ce se aflau inauntru.
In interior, instalatia de "aer conditionat", marea absenta a editiilor trecute si starul acestei editii era depasita complet de numarul celor prezenti, care reprezentau un sfert din numarul oamenilor care ar fi putut sa umple hangarul. Si ca tot veni vorba de hangar, inteleg ca Romexpo "nu are bani", dar cineva totusi ar trebui sa se ocupe de aspectul halelor, pentru ca igrasia de pe pereti si starea de degradare in care se aflau lucrurile din interior mohora mult aspectul intregii procesiuni. Titlurile care se gaseau erau in marea lor majoritate irelevante, iar preturile erau doar uneori mai mici, in marea lor majoritate erau egale sau mai mari(!) decat cele postate pe internet. Smecheria romaneasca isi spune cuvantul chiar si in acest caz, schema cu "scrie un pret absurd, taie-l si scrie al pret absurd dar mai mic ca-l fraieresti" functionand ca prin minune. O cunostiinta de-ale mele s-a dus "inarmata" cu o foaie pe care scosese preturile cartilor de pe internet si in afara de un caz sau doua, reducerile s-au dovdit a fi speriate de aerul conditionat razlet pe alocuri si au fugit la un mic si la o baie in lacul Herastrau. Editura cu cele mai bune oferte si cele mai mari cozi(singura cu cozi?) a fost Humanitas. Oare de ce? Va las sa va inchipuiti.
In rest, multe edituri obscure dar fara nimic de spus, carti lipsite de valoare, carti valoroase in stare jalnica, unii oameni destepti, unele carti care cu adevarat meritau luate in seama, camere de luat vederi, politica, Mircea Cartarescu semnand carti si alte imagini ce raman mai bine nespuse, printre altele un grup de muncitori injurand de mama focului langa un camion la una din iesirile din hangar. Apropo de Cartarescu, acest "erou al postmodernismului", care sustinea ca unul din dezideratele respectivului curent este ca opera arta sa devina bun de consum. Din pacate, asta se si intampla! Insa arta nu a fost si nici nu ar trebui sa devina un bun de consum. Nu spun ca ea trebuie sa ramana "inchisa" si necunoscuta, dar trebuie sa nu "coboare in strada" cum striga sloganurile de pa tarabele cu carti din zona Universitate in Bucuresti. Ea nu trebuie sa se vulgarizeze ca in "trainspotting" sau sa intre in sfera porno ca sa se faca placuta oamenilor. Poate sa faca si asta dar atunci imi permit sa ma intreb, mai e arta? Mai e in contextul creatiei ei de catre cineva, dar arta ar trebui sa presupuna nu efortul acesteia de a se face inteleasa de oricine si sa-l transforme intr-un interesat pasiv ci dimpotriva! Ea trebuie sa incite prin misterul ei si sa fie cautata si patrunsa de interesatii in mod activ, care sunt dispusi sa sacrifice timp, energie si resurse pentru a se putea bucura de ea. Arta inseamna sentimente inaltatoare. Ori, atunci cand cartea ta se chinuie sa fie cat mai revoltatoare posibil si sa nu ofere nimic inaltator, sa nu ofere vreo idee mai deosebita, atunci mai faci arta? In acest caz, faci colectie de pasivi. Si mai rau e ca mai si construiesti alti pasivi. Si ei la randul lor isi vor "educa" odraslele in spiritul acesta si asa mai departe ad infinitum pana cineva se hotaraste sa sparga cercul vicios.
Cu toate ca intr-o societate "de consum" cum e descrisa aceasta a noastra, gandurile si pozitiile idealiste par a nu-si gasi locul, eu tind sa cred ca macar cei care aua juns pana aici cu lectura nu se opresc si nu se multumesc cu stadiul de pasivitate, ci se implica activ, gandesc si simt la un nivel mai inalt, acestia fiind cei care vor revolutiona candva, ceva. Poate doar o idee. Dar o atare realizare va fi mult mai importanta decat o asistare pasiva combinata cu o saracie lucie spirituala.
No comments:
Post a Comment