"Pana cand ai de gand, Catilina, sa abuzezi de a noastra rabdare?" Rostea Cicero in anul 63 inainte de Christos in fata membrilor senatului roman(adunati in Templul lui Jupiter din motive de securitate), incepand o serie de discursuri care pana in ziua de astazi au dat tonul retoricii virulente impotriva unui adversar ce trebuie imediat si fara drept de apel nimicit in fata unui auditoriu cu pretentii inalte. Cicero denunta un complot pus la cale de respectivul Catilina impotriva Republicii Romane. Celebra sa declaratie continua astfel "quamdiu etiam furor iste tuus nos eludet? quem ad finem sese effrenata iactabit audacia?"- "Pana cand isi va mai bate joc de noi nebunia aceasta a ta? Pentru ce scop se va etala insolenta ta nerusinata?", formand un crescendo luat pana in zilele noastre drept cel mai bun exemplu de emfaza si captare a atentiei publicului la inceputul unui discurs ex abrupto.
Nu am de gand sa denunt nicio tradare in eseul meu, ci doresc sa prezint o parere asupra a ceea ce inseamna acumularea de cunostiinte in scoli/licee si ma voi opri aici din motive de spatiu si timp. In clasa a 9-a, profesoara de limba si literatura romana(titlu pompos, prezentare execrabila din pacate, dar nu ma mira diferenta dintre aparenta si esenta) ne spunea ca noi din liceu trebuie sa plecam cu bagaje de cultura generala si ca este la latitudinea fiecaruia daca doreste sa ia cu sine o plasuta mica sau valize pline. Materia pe care o preda era, probabil, dintre cele mai importante materii care sa conduca si sa deschida ochii elevilor catre lumea literaturii, lumea cartilor, a valorilor culturale si a unei intelegeri superioare pe toate planurile a lumii in care traieste fiecare. Alaturi de alte materii, precum istorie sau filozofie, era si una dintre cele mai ignorate, pe alocuri hulite si considerate "neinteresante" materii. Cu tot respectul acordat scopurilor ei nobile, merita mentionat ca vina nu le apartine in totalitate elevilor. Bineinteles ca ei ar fi trebuit sa fie deprinsi cu cititul de mici, asa cuma r fi trebuit deprinsi si cu gramatica sau cu bunul-simt sau cu ingrijirea si igiena personala, dar asta nu-i impiedica sa mearga flagrant impotriva principiilor sus-mentionate. Limba si literatura romana ca obiect de studiu trebuie sa-si verse intreg potentialul si sa faca tot posibilul ca elevii sa incheie studiile liceale cu dorinta de a citi cate ceva, mai ales in zilele noastre cand literatura s-a "vulgarizat" in multe parti si dansa, exista romane pentru fiecare si oferta este suficient de variata incat sa acopere toate gusturile, mai ales teribilismul si rebeliunea adolescentina.
Cum va explicati vanzarile exceptionale de care se bucura cartile in tarile "civilizate"? Acolo oamenii sunt deprinsi cu cititul nu ca activitate intelectuala neaparat, pentru ca nu citesc Wittgenstein sau Platon, ci ca modalitate de relaxare in mijloacele de transport, ca alternativa a televizorului sau pur si simplu ca metoda de coeziune sociala(apartenenta la "book clubs"). Aristocratia a constatat, o data cu industrializarea de dupa 1850 ca a mentine masele sociale in ordine, mai ales cea de mijloc care incepea sa fie majoritara, este nevoie de o literatura ca alternativa pentru toata lumea. In Romania, insa, literatura nu ocupa aceste functii. A ramas ideea comunista ca oamenii de litere sunt niste obscuri, elitisti, incuiati intr-un "turn de fildes" si care nu au legatura cu "poporul", functionand cel mult ca niste cantautori care sa-l proslaveasca pe acesta si pe toti reprezentantii sai. Cei care citesc din liceele de astazi, mult prea putini, fac parte intr-adevar din acea elita si cel mai adesea nu se limiteaza la literatura de duzina, ci au curajul sa atace Dostoievski sau Umberto Eco.
Sa vedem, totusi, metodica de predare. Dupa un prim an in care elevul nu intelege ce face, ba concepe o revista, ba primeste lucrare din gramatica pe care nu o mai reluase, ba lucreaza "Mara", ba "Romeo si Julieta", incep anii de studiu propriu-zis, adica al doilea si al treilea, in care dezvolta conceptele artei narative, dramatice si lirice. In ultimul an, materia este din nou un mare haloimas, mai ales ca "nu trebuie pentru Bacalaureat", asa ca mai nimeni nu se oboseste sa vada despre ce este vorba. Predarea efectiva se bazeaza, deci, daca nu pe programa tulburatilor de la minister care pesemne nu au contact cu realitatile imediate, ori nu stiu sa predea romana ori pur si simplu nu sunt nici ei mari cititori, predarea scriam trebuie sa se bazeze pe profesor si pe manual. Profesorii, din nefericire, au ramas cu stilul de predare blocat in era in care caietul de romana se umplea cu comentarii mult prea lungi, citate inutile si abordari critice pe care nu le intelegea nimeni. Cei tineri nu beneficiaza de respectul elevilor si se plafoneaza repede, din multe considerente care cel mai adesea nu tin de ei. Sa nu uitam ca generatiile care se ala acum pe bancile Facultatilor de Litere nu sunt constituite decat in proportie minuscula de catre cei care puneau mana pe cate o carte in liceu.
Ramane manualul care, daca e bine facut, ofera o sansa elevului sa desluseasca misterele literaturii si, poate, sa-i deschida gustul. Pe vremea cand era Presedintele Academiei Romane, criticul Eugen Simion, zis si Evgheni Semionovici Locomunov pentru cunoscatori(vezi Plebis in interpretatio defluo sunt), s-a gandit ca i-ar prinde bine niste bani in plus de la o afacere cu manuale scolare. Avand o functie croita pentru a fi strident arborata in dreapta si in stanga(da, chiar si in lumea academica se intampla asa ceva), aceasta a strans in jurul lui o echipa de oameni de incredere mai tineri si au conceput manualele de liceu care, surprinzator, au si castigat licitatia ministerului devenind "recomandate". Manualele sunt, pentru oricine are curiozitatea sa le rasfoiasca, execrabile. Teoria la partea narativa este prea putina, iar la partea lirica prea complexa. Pasajele alese din opere sunt departe de a fi relevante, iar interpretarile scrise de mai tinerii colaboratori ai fostului presedinte sunt elucubrante si parasesc subiectul discutiei foarte des. In plus, manualul promoveaza interpretarile stas, "Poetul spune", "Poetul vrea sa exemplifice", "Poetul a fost". In viziunea proprie, eu vad literatura ca avand obligatia macar morala sa permita atat un transfer, cat si un contra-transfer. Sa existe un fir pe care sa fie ghidat cititorul, dar interpretarea sa ii apartina in mare masura. Iar aceasta sa nu caute cu disperare ceea ce a vrut sa spuna sau ceea ce simtea autorul in momentul respectiv, ci sa fie o reflexie a starii interioare a cititorului, sa ii ofere acestuia un catharsis emotional mai degraba decat frustrarea de a nu sti ce a vrut sa spuna autorul.
Eugen Simion doar supervizeaza manualele, el fiind foarte rara citat inc alitate de critic, pierzand teren in fata lui Nicolae Manolescu, car enici macar nu detine calitatea de memberu al Academiei. Dar ca sa va faceti o impresie asupra calitatii critice a lui Evgheni Semionovici, voi cita cateva pasaje din opera asa "Eugen Lovinescu, scepticul mantuit", teza de doctorat, sub indrumarea criticului Serban Cioculescu, care in ciuda prestantei sale nu a fost prea atent cu lucrarea discipolului sau. Teza de doctorat este mediocra, nu aduce nimic deosebit in cadrul ultradiscutat "Eugen Lovinescu" si in disperarea de a gasi ceva prin care sa socheze, Semionovici se pierde in propriile-i cuvinte. Citez "Imaginatia polemica naste, atunci, un monstru ce sta la poarta literaturii cu un trident in mana si cu alte instrumente de tortura stiintifica alaturi." In afara de sintagma "monstru cu trident", absolut aberanta(Neptun era un mosntru? Daca nu Neptun, atunci ce monstru cunoaste dumnealui cu trident? Si de ce cu trident si nu cu furca din pod?), tridentul pare a fi un instrument de tortura- fals, ba chiar tortura stiintifica, o exagerare. O metafora e de ajuns, atatea metafore inseamna ca nu stie ce doreste sa spuna. Exista, pe alocuri, relativ frecvent, greseli gramaticale "Victima, la randul ei, stie multe despre cel ce il neaga si poate sa devina el insusi calau"- 3 greseli. Uneori mai gasim virgule aberante "Despre el, scrie paginile polemice cele mai bune."- in aceste conditii sloganul unui cunoscut partid "In familie, trecem mai usor peste greutati" este scris corect. Daca presedintele Academiei scrie asa... In opinia acestor mari literati, complementul si alte parti de vorbire se separa de restul propozitiei prin virgula. Nimic mai gresit, dar cine sa observe? Betia de cuvinte continua si exemplele ar putea curge, dar ma opresc aici. Daca nu ati citit cartea, nu ati pierdut nimic.
La fel ca in multe alte situatii, tot ceea ce se cere aici este o cunoastere mai amanuntita a problemei, studierea sa cu dedicare si pasiune, echilibrarea parametrilor si mai ales un spirit critic neiertator. Care sa nu se piarda in adulatii fantasmagorice si sa se trezeasca la sfarsitul perorarii ca spiritul critic a fost recesiv, nu dominant, ci sa puna punctul pe i, oricat de deranjant ar suna, pentru unii sau altii.
No comments:
Post a Comment