Am inceput mai abrupt eseul meu, printr-o maltratare voita la adresa unei zicale latine celebre, anume Arta e lunga, viata e scurta. Sa apreciem deci arta pentru ca e perena si va supravietui mai mult decat am putea spera noi sa traim. Continuarea mea foloseste un cuvant romanesc, rroma, din care fiecare poate deduce separat ce vrea, pe care il juxtapune artei si apoi printr-un contrapunct ajunge la idee, anume ca atat timp cat "rroma" asta e lung si dainuie(in mentalitatea noastra? Nu stiu, ma intreb, nu vreau sa sugerez nimic.), arta devine scurta in comparatie cu el.
Scoala trebuie sa formeze caractere, spun eu folosind un slogan aparent demult exprimat. Dincolo de aparente, insa, rezida tristul adevar. Asa cum vor iesi din scoala generala respectiv liceu, asa vor trai mai departe oamenii, care nu-i asa, formeaza statul. Daca ati avut curiozitatea sa treceti in ultima vreme pe langa scoli generale, licee, scoli profesionale etc si daca nu aveti spiritul de observatie al unui liliac sau daca nu va ardea cafeaua mana sau daca n-ati dat sandwich pe pantaloni si erati prea ocupati sa va stergeti in timp ce alergati la masina parcata ilegal in pericol sa fie ridicata, dar cum totusi cititi eseul asta cred ca cu greu va infigeti in vreuna din categoriile sus-mentionate, daca indepliniti toate caracteristicile astea atunci atio observat sigur ca ceva nu e in ordine. Daca sunteti trecuti de mai mult sau mai putin timp de anii de liceu atunci poate functioneaza sloganul "am imbatranit nu mai inteleg generatiile astea noi", chiar daca "astea noi" inseamna cu 2 ani mai tinere. Daca insa faceti parte din acea comunitate si vi se pare ca ceva nu e in regula de fiecare data cand calcati dincolo de poarta, atunci inseamna ca aveti ochii deschisi si creierul receptiv. Daca nu, mai luati o bere si inchideti repede fereastra asta pana nu vi se spala creierul de tot, oricum cred ca e momentul la care 75% din membrii acelei comunitati ies "in oras", sa isi satisfaca diverse "nevoi", cum ar fi de socializare cu maimute similare, sa isi povesteasca ispravile inspirate din filme, sa mearga "la suc" cu fetele dupa ce au discutat despre nimic pe mess. Si era bine daca discutau despre nimicul exitential, dar nimicul lor se rezuma la revistele de nimic zise cancan si click, presarate cu cele mai interesante si importante amanunte ale vietii, cine ce masina si-a mai schimbat, anunturi de fete care doresc domni seriosi si nu in ultimul rand reviste ce sunt gazde permanente ale unor personaje "mondene" atat de grobiene si de pantagruelice si de o prostie atat de crasa si de romaneasca, incat daca si-ar fi unit fortele caragiale moliere si rabelais nu ar fi fost in stare sa creioneze ceva care macar sa se apropie de stadiul la care se afla acesti monstri, care pentru mine constituie ierarhia canalelor. De stiri, dar si a canalelor mintii, umplandu-ne viata prin simpla prezenta cu un iz de putrefactie mentala pe langa care bietul miros al cadavrului de la medicina legala este o gluma.
Tot timpul am sustinut si o voi face in continuare ca daca lucrurile stau prost in ceea ce-i priveste pe copii, care in clasa intai au un limbaj atat de colorat in nuante maronii-cafenii incat ajung sa ma surprinda si pe mine uneori, care in clasa a 4-a fumeaza mai abitir ca unii din liceu, atunci problema trebuie sa o cautam in primul rand la parinti. Care probabil la randul lor au avut parinti la care cautam probleme si tot asa ad infinitum. De la popularea comunista cu sateni a marilor orase, am ajuns la un melanj(mai evident in Bucuresti decat in Sibiu sau in Brasov), unde manierele si mintea deschisa trec pe langa, trebuie sa suporte, sa locuiasca langa si uneori sa conlucreze cu ingustimea si lipsa de civilizatie. A nu se intelege ca aceia care provin din mediul rural nu se pot adapta, ca a fi orasean ofera vreo distinctie deosebita, in niciun caz. Doar ca in vreme ce in alte tari mai apusene standardul impus pentru bun-simt este unul acceptabil, la noi e sub orice critica.
Revenind la trecutul pe langa licee/scoli, acesta este un sport extrem, care nu trebuie incercat de catre cei care se enerveaza repede sau au impresia ca mai exista decenta in tara in care locuiesc(si care in mod evident nu au mai cercetat vreo harta in ultima vreme sau nu s-au uitat in buletin, deci nici macar nu stiu care e acea tara, ca ar face legatura imediat). A trece pe langa un liceu, mai ales in Bucuresti inseamna de multe ori pungi cu apa in cap, crete care zboara ozn-ic razant la radacina firului de par si uneori in ochi, sandwichuri in cap, uneori putrezite sau lipicioase si nu de putine ori injuraturi pentru simplul motiv ca se intampla sa fii la locul nepotrivit la timpul nepotrivit. Din fericire, eu nu am patit-o pana acum, dar observ ce li se intampla celorlalti. Si spun observ pentru ca daca as fi auzit povesti pe tema asta mai exista poate o urma de scepticism in capul meu, dar vazand, sunt convins. Elevii in sine majoritatea sunt deosebit de interesanti(cei mai distinsi se remarca imediat tocmai prin absenta sentimentului de disperare la gandul ca poate nus e fac remarcati), variind de la o imbracaminte pe cat de extravaganta pe atat de fara gust lucrata pana la un negru ametitor care vrea sa arate intelepciunea ce se ataseaza statutului de neinteles, desi nu observa ca se incadreaza fara probleme la acelasi stereotip ca "n" altii.
Incercarea de contact cu diferitele specii se dovedeste de multe ori a fi lipsit de rezultate, asat daca esti roman, ca daca esti strain cu atat mai putin, iar incercarea de a gasi pe cineva care sa se apropie de normalitate in ceea ce priveste complexele de personalitate este o sarcina consumatoare de mult prea mult timp. Si da, e varsta la care trebuie sa se rezolve complexele si insecuritatile, e varsta experimentelor, dar e una sa experimentezi diferite tipuri de vestimentatie si e alta sa te joci de-a cum poti veni mai sclipicios(oasa)/dezbracata/negru(a) la scoala. Daca as mentiona, ptiu piei diavole, ca regulamentul de ordine interioara- deja simt cum se ridica valtoarea furiei "Comunistuleeee"- precizeaza adoptarea unei tinute decente(nu uniforma, dar decenta), as fi bineinteles huiduit ca un comunist lipsit de intelegere. Ceea ce, de altfel, si sunt, nu?
Sunt de acord cu experimentele care sa rezolve definitiv problemele din adolescenta, dar ceea ce nus e realizeaza si nu se spune e ca directia actuala in opinia mea creeaza mai multe probleme decat rezolva. In primul rand, frustrarea de a nu avea niciodata suficienti bani/mai multi ca vecinul, apoi problema de a avea tot timpul altceva, disperarea de a arata ca esti altfel si nu numai ca esti altfel, dar esti unicul si asa mai departe. Astea nu se rezolva fara interventia parinteasca sau a unei figuri parintesti niciodata 100%, uitati-va pe strada si spuneti-mi cate persoane numarati care inca sufera de efectele acestui complex? Parintele e acolo sa ajute, nu sa impuna, sa ajute copilul sa-si stabileasca o scara de valori, dar scara asta devine din ce in ce mai subreda, la unii e crapata de mult, iar unii pur si simplu o arunca si ii dau foc apoi pun niste manele si crapa seminte band bere, ca oricum nu conteaza decat aici-si-acum-ul si parintii sunt niste dobitoci care nu te inteleg dar care trebuie sa scoata bani, ca daca nu, sunt si zgarciti. Eu am avut norocul sa fiu inzestrat cu o pereche de parinti care si-au indeplinit menirea minunat, dar vorbesc despre asta ca si cum as vorbi de Sfantul Graal si cred ca o implicare mai buna ar trebui sa devina norma acceptata, nu ciudatentie a naturii.
As putea sa intru in detalii despre variatele grupuri de elevi, fiecare cu caracteristicile distinctive, dar care in adancul lor sufera de aceleasi probleme si se regasesc in aceleasi sabloane si as putea sa-i laud pe cei care nu sunt asa, din care am avut fericirea sa cunosc. La fel as putea sa nominalizez problemele diferitilor parinti care au nenumarate sabloane in spatele carora ascund incompetenta si esuarea in cel mai penibil mod a datoriei de parinte si care se ofenseaza la orice remarca sub egida "Nu-mi spune tu mie cum sa imi cresc copilul". Bine, dar daca esti tata de fata si fata ta ajunge stripteuza cred ca nu meriti mai mult de nota 2/10(1 punct din oficiu si 1 din mila ca poate ai incercat sa nu o bati in de fiecare data cand erai nervos pe altceva).
Mi s-a reprosat de mai multe ori sa nu mai vorbesc urat de Rromania si sa iau in calcul imensul potential al celor nascuti aici. Eu nu vorbesc urat, eu judec obiectiv, iar daca cineva vede in tara asta unde anume curge laptele si mierea si nu ti se inchid usile in nas si toata lumea are chef sa stea de vorba cu tine ba uneori mai si zambeste, il rog sa ma anunte urgent. Cat despre potential, sunt foarte de acord ca exista si ca avem oameni foarte capabili si dotati, dovada ca ma obosesc sa scriu, inseamna ca totusi cineva citeste. Dar ce face cu potentialul genial sa spunem un copil din Somalia? Veti spune nu suntem in Somalia. Pe harta, nu, dar posibilitatile de inaltare mentala si incurajarea spre asta mai ales se pierd in praf, munti de coji de seminte aruncate, zbierete, claxoane, betivi si multa incultura. Luptand impotriva curentilor astora puternici, iti ramane energie pentru dezvoltare? Cata? Cu ce iti ramane te poti dezvolta, daca situatia nu te face sa pui o patura peste focul dorintei, sa stai pe spate si sa te bucuri si tu de o lectura interesanta, pe hartie nobila de ziar, cu multe poze si scris mare, unde fete in costumul Evei iti povestesc vremea.
No comments:
Post a Comment