Inocenta si aroganta se incolacesc in cea mai murdara minte. Asa spune un vers dintr-o formatie britanica "The last shadow puppets", care canta o muzica ce poate fi catalogata drept ciudata sau demodata, pentru o formatie infiintata in 2007, dar cine spune ca muzica are termen de valabilitate mai are inca destula muzica de ascultat pana opinia lui sa insemne ceva (Fiecare are dreptul la opinie, dar nu inseamna ca opinia respectiva are vreo insemnatate in afara cercului restrans al persoanei ce o profereaza, asta in 99% din cazuri). Cine va zice asta probabil face si parte din acel "select" grup de oameni care se catalogheaza pe sine dupa muzica pe care o asculta, "houseri", "rockeri" etc. N-am auzit de jazzeri sau classic-eri si sper sa nu fiu vreodata surprins de asa o o aratare.
Si care e problema de la care am plecat? Problema inocentei si arogantei incolacite in versul cu tenta oximoronica, alaturate ca sa ilumineze sau dimpotriva o minte murdara. Nu voi intra in discutii despre insemnatatea versului in sine, pentru ca oricum se afla in afara contextului si discutia despre cantec vazut in totalitatea lui nu are sens acum.
Cand intra in discutie inocenta ne gandim automat la "copilarie". S-a infipt asocierea asta atat de adanc in subconstientul colectiv, incat cred ca multi le considera sinonime sau cel putin considera inocenta o caracteristica definitorie a copilariei. Aroganta pe de alta parte, pare mai curand o caracteristica a unei minti mai varstnice, desi putem considera ca e la fel de prezenta si la cele tinere, si ea nu se asociaza deloc cu inocenta, in traditia crestina trufia e pacatul cel mai mare, deci aroganta e chiar opusa inocentei, care se asimileaza absentei pacatului. In istorie au fost destul de multi papi care s-au numit "Inocentiu", nume care macar ca simbolistica sublinia lipsa de pacat a papei si deci infailibilitatea acestuia. In fapt, nici nus e punea problema de asa ceva, pentru o bucata lunga a istoriei papii avand chiar putere militara si din ordinele lor ucigandu-se destui oameni pe campul de batalie. Deci, daca nu era de ajuns sa aiba pe "constiinta" crimele inchizitiei, institutia papala mai are si alte crime pentru care nu va da, bineinteles, niciodata socoteala, pentru ca nu are cine sa o traga la raspundere. Asta a fost. Pe de alta parte, actualul papa Benedict al XVI-lea isi exprima nemultumirea ca relativismul din vremea noastra neaga adevarurile obiective si mai ale adevarurile morale, asta fiind principala problema din secolul 21. Domnule Ratzinger, dogma pe care o sustineti nu e un adevar obiectiv, e o fabricatie umana, la fel cum e si dogma "infailibilitatea papala" infiintata pe la sfarsitul anilor 1800 si care declara ca orice face papa poate schimba dogma catolica fara sa greseasca, pentru ca aceasta va fi in conformitate cu ceea ce doreau apostolii(sensus fidelium) si ca ceea ce anunta el ex cathedra, e in deplina conformitate cu vointa lui Dumnezeu. In afara de faptul ca daca 2 papi diferiti aflati sub incidenta aceleiasi dogme spun lucruri diferite asta anuleaza principiul infailibilitatii(e nehotarat Dumnezeu? Nu stie ce e bine si ce e rau, se schimba brusc? Sau inspiratia divina are probleme cu canalul de comunicare poate, e aerul prea dens si Sfantul Duh nu poate ajunge prea usor), dar iata cum papii, reprezentantii inocentei pe pamant- dupa vestimentatia alba, porumbeii albi pe care ii lanseaza si lipsa de pacat a actiunilor lor conform parerii majoritatii crestinilor, iata cum acesti inocenti dau dovada de aroganta. Pentru ca nu pot clasifica altfel decat aroganta sa consideri orice modificare adusa dogmei credintei corecta la modul absolut si in deplinatate cu vointa lui Dumnezeu. A fi muritor, oricare muritor, inseamna si a accepta faptul ca niciodata in vecii vecilor nu vei intelege ceea ce vrea Dumnezeu. Concept prea complicat pentru acesti inocenti, dar nu ar fi nicio problema atata timp cat deciziile astea nu afecteaza miliarde de oameni.
In plus, de unde stie posteritatea ca un papa nu va folosi principiul infailibilitatii pentru interese proprii? De unde stie el sa faca diferenta intre inspiratie divina si ispita demonica? Exista cursuri pentru asa ceva la Vatican? Daca da, cine sunt titularii de curs? Un diavol pentru ispita demonica si Sfantul Duh pentru inspiratia divina, pentru ca oricine altcineva le-ar preda, ele nu ar putea sa fie considerate valabile. Si pentru a ilustra totul cu un exemplu colorat, sa spunem ca un papa decide sa declame ca homosexualitatea e acceptata, ca sa fie "in ton cu vremurile", ca asa se impune, sa se modernizeze si papa, decizia sa fiind asadar infailibila si in deplina concordanta cu vointa Domnului. Apoi, sa spunem, se demonstreaza stiintific,a nu se intelege ca sunt adeptul stiintei, dupa cum scriam inainte si ea e failibila si are destul scapari, dar totusi se demonstreaza ca homosexualitatea e o boala. Un alt papa revine si spune ca totusi homosexualitatea nu e normala si deci nici acceptata. Cine a gresit? Nu papa, ca deciziile lui dogmatice sunt infailibile, deci probabil Dumnezeu. A gresit, a transmis vointa Lui pe canal prost sau receptia papei era slaba.
Lasand institutia Domnului intr-un plan secund, tert sau mai departe, sa vedem totusi pe noi, "muritorii" cum ne afecteaza problemele astea. Inocenti ne putem considera pana in momentul in care primele ganduri malefice ne cuprind. Dar am mai spus-o si o voi repeta, inca de mici copiii au tendinta sa fie rai, sa se certe, sa zbiere, sa fie egoisti, sa protesteze, sa faca "circ" si lucrurile astea sunt trecute cu vederea pentru ca "sunt copii" si ca "se vor corecta" cu educatia. Aceasta nu face altceva decat sa adoarma sau daca vreti sa anestezieze impulsurile normale, care nu tin de domeniul binelui. Putem spune, deci, ca noi trebuie sa invatam binele pentru a contracara raul din noi. Sau poate trebuie sa invatam sa gasim binele din adancul nostru, care s-a pierdut prin atata mizerie.
O asociere, oricat de oximoronica ar parea, intre inocenta si aroganta, este una perversa. Aparent e vorba de inocenta intruchipata insa in subtext, vicleana, nevazuta, se ascunde o aroganta nemarginita, malefica si o astfel de minte merita cu adevarat catalogarea de una din cele mai "murdare", si nu pentru ca as condamna-o ci pentru ca nimic nu induioseaza inimile oamenilor mai usor ca inocenta, motivul pentru care zambim cand un copil ne strica o masa sau o lectura linistita cu zbieretele lui de plod rasfatat, iar cineva care stie sa profite de aceasta sensibilitate a caracterului uman intineaza si perverteste conceptul inocentei mai mult decat cineva care pur si simplu nu o mai are.
Departe de mine gandul sa consider ca suntem fara de scapare, dar inocenta in ziua de azi mai inseamna din pacate si naivitate, iar un om care nu vrea sa fie inghitit in gaura neagra reprezentat de iuresul maselor de oameni trebuie sa isi dozeze viclenia echilibrat si cu prioritatile bine stabilite. Pentru ca intr-o lume cu un echilibru tot mai precar, doar cei care ridica la rangul de arta echilibrarea personala mai reusesc sa nu aiba sufletul divizat si ingropat sub mormanul de moloz al indiferentei si plictiselii, mai reusesc sa faca arta si, in nici un caz in ultimul rand, mai reusesc sa cunoasca fericirea, chiar daca pretioasa si rara precum ambrozia, totusi mai semnificativa si mai puternica decat toata mizeria lumii pusa la un loc.
No comments:
Post a Comment